Alexandra Uşurelu, interviu

Share

Alexandra Uşurelu este o cântăreaţă foarte iubită şi apreciată pentru stilul sensibil şi dragostea pe care le pune în toate piesele sale muzicale, care reuşesc să ajungă la sufletele multor oameni. După lansarea noului său album, aceasta a acordat un interviu unei reviste locale, în care a oferit diverse detalii despre cel mai recent album al său.

alexandrausurelu

De curând a lansat un nou album, “La capatul lumii”, care deşi a fost creat în mod independent, fără ajutorul unei case de discuri recunoscute, este foarte căutat şi foarte bine vândut.

Fiind întrebată de ce anume a ales să producă în mod independent albumul, aceasta a declarat:

Inițial, am avut o discuție cu una dintre casele de discuri mari pentru a fi împreună coproducători ai albumului, dar în timp ne-am dat seama că atâta vreme cât muzica este diferită decât cea auzită la radiourile comerciale, implicarea unei case mari de discuri nu e atât de necesară. Label-ul nostru a lansat și distribuit albumul, iar vânzările au fost o surpriză totală, îmi amintesc că am intrat în noua librărie Cărturești Carusel de pe strada Lipscani din curiozitate, abia se deschisese, și am văzut CD-ul meu pe raft chiar la intrare. Era bestseller-ul lunii! Trecuseră cred 3 luni de la lansare și abia atunci am aflat cât de bine s-a vândut. Eu cred că pur și simplu oamenii care caută muzică și nu se mulțumesc doar ”cu ce li se dă la radio” au apreciat ce facem noi și au reacționat în acest mod old-fashioned de a cumpăra un CD.

Fiind întrebată despre dificultăţile pe care le întâlneşte un artist independent, Alexandra a afirmat:

Un artist care face muzica aceea care crede că i se potrivește cred că muncește mai mult decât un artist care face muzica aceea care este în trend. Asta pentru că are mai puține mijloace prin care își poate aduce muzica în fața publicului. Acum nu mi se mai pare un dezavantaj, dimpotrivă, cred că e mai frumos să cânți des, de exemplu, chiar dacă multe dintre concerte sunt în cluburi. Se creează o anume intimitate, iar spectatorii simt că au lucruri în comun, ei se simt ca o comunitate privilegiată.

La întrebarea cum este viaţa ei în afara carierei muzicale şi care ar fi bucuriile, locurile şi oamenii săi dragi de lângă ea, artista a răspuns:

Locul din afara scenei unde îmi petrec majoritatea timpului este mansarda studioului. Este toată albă, intimă, trăiesc acolo printre flori. Este decorată cu daruri primite la concerte de la oameni. Și cu 15 tablouri ”Cum arată capătul lumii tale?”, pe care cei care au fost la concerte le pot recunoaște oricând. Ei le-au pictat. Mi-am dorit să știu cum arată capătul lumii pentru publicul meu și sunt înconjurată zilnic de el :). Bucuriile mele sunt alcătuite din lucruri foarte simple. Alături îmi sunt Bobby și familia, colegii de scenă și cei care vin mereu la concertele mele.

Sursa photo: pressalert.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news