Amalia Enache-”Cred că undeva este cu adevărat o Cutie a Pandorei, pe care dacă o deschizi din ea ies toate.”

Share

Aflată în luna a cincea de sarcină, vedeta Amalia Enache, prezentatoarea ştirilor nopţii de la ProTV, a relatat cum anume s-a schimbat viaţa sa din momentul în care a aflat că este însărcinată, povestind astfel cum anume, oamenii din jurul ei fac tot posibilul pentru a o proteja. 

img (1)

„Toată lu­mea vrea să-mi dea ceva de mâncare, să mă protejeze cumva. A fost foarte emoţionant pentru mine când o colegă stilistă de la Pro TV a purtat toată seara masca de la farma­cie, deşi era doar uşor răcită, ca nu cumva să ajungă la mine microbii”, a declarat Amalia în cadrul unui interviu oferit unei reviste locale. 

În ceea ce priveşte viaţa sa personală, Amalia a declarat următoarele:

”Cred că undeva este cu adevărat o Cutie a Pandorei, pe care dacă o deschizi din ea ies toate. Eu am fost reţinută să deschid cutia asta spre ce înseamnă viaţa mea personală şi motivul ţine de fire, de personalitatea mea, sunt destul de sensibilă la lucrurile astea. Oamenii oricum îşi vor da cu părerea, dar mai bine vorbesc cu familia, cu prietenii despre lucrurile foarte intime.“

 Sursa photo: spynews.ro

Share
Abonează-te pe:Yve.ro news