Anca Lungu a dezvăluit cum este viața sa după divorț

Share

În mare secret, Anca Lungu și Ștefan au divorțat, după patru ani de căsnicie.

După acest eveniment semnificativ din viața ei, Anca Lungu a vorbit despre viața sa frumoasă.

„Lucrurile nu sunt albe sau negre şi tot ce ţine de sentimente, emoţii şi trăiri nu poate fi încadrat în categorii. Fiecare poveste e unică şi fiecare despărţire e resimţită diferit. Scriu, citesc, gătesc şi călătoresc, îmi cresc copilul şi prezint ştirile. Cred că fiecare dintre noi este responsabil de propria lui fericire, iar eu am ales să fiu responsabilă. Şi am mai învăţat că toate resursele sunt înăuntru. Cu cât cauţi mai departe, cu atât şansele de a face «bine» sunt mai mici. Şi, în aceste condiţii, starea mea de spirit este una bună, de care am grijă şi pe care îmi doresc să o transform într-una foarte bună. Sunt câteva luni bune de când merg la psiholog şi asta mă ajută foarte mult. Învăţ despre mine şi în curând mă voi cunoaşte aşa cum sunt”, a povestit Anca Lungu în cadrul unui interviu acordat pentru revista Unica.ro.

Anca este cunoscută și sub numele de „Prințesa Polonic” datorită pasiunii sale pentru gătit. Dacă nu este la pupitrul știrilor, Anca are grijă de fetița sa, Natalia, și gătește preparate extrem de delicioase…

„Pasiunea mea pentru gătit a plecat de la pasiunea pentru mâncat. Sunt o gurmandă din fire, deşi nu ai zice. Mi-am scos casa la vânzare pentru că mi-am dorit o bucătărie mai mare, mai luminoasă, astfel încât să o pot adapta filmărilor mele de pe blog, dar şi emisiunii”, a menționat Anca Lungu.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente