Anca Sigartău a fost la un pas de moarte. „Mi-au zis că mai am un an de trăit”

Share

În trecut, Anca Sigartău a avut grave probleme de sănătate, iar medicii i-au spus că mai are doar un an de trăit.

În ciuda acestui anunț făcut de medici, Anca Sigartău s-a vindecat complet. Vedeta a decis să vorbească despre această experiență care a marcat-o.

„După al doilea copil am divorţat. Nimeni nu a ştiut că am divorţat în 1993. Lumea ştie că am divorţat prin 2000. Al treilea copil l-am făcut după divorţ. Bine, lucrurile sunt mai complicate. Am trecut printr-o experienţă medicală traumatizantă, în care am avut un diagnostic, o boală în care ţi se dă un an de zile să trăieşti. Şi mi s-a spus că un an de zile trăieşti cu acest diagnostic. Şi cu tratamentul. Pe citostatice, tumora a crescut 8 cm în trei săptămâni. Avea o viteză… într-un fel, exploda! Soţul meu se schimbase foarte mult, intrase probabil într-un soi de panică: va rămâne singur cu doi copii. Au trecut 22 de ani de atunci şi uite că trăiesc. Eram în spital şi la un moment dat ştiu că am vrut să ies din spital, pentru că mi-am dat seama că nu mai am foarte mult timp şi vreau să fiu acasă, alături de copii. Cât mai am, măcar să fiu cu ei. Am ieşit din spital şi pe 15 noiembrie, ziua de naştere a bunicii mele. Ştiam că începe Postul Crăciunului. Nu aveam nicio informaţie despre post, despre biserică, despre lucrurile de genul ăsta, dar ştiam, în interiorul meu, că vreau să încerc. Că trebuie să mă duc acasă să ţin post. Pe 15 noiembrie am ieşit din spital cu nişte indici foarte mari, pe 20 decembrie, când m-am întors la control, m-au întrebat: «Unde este tumora?». Nu mai era. M-a întrebat doctorul ce am făcut, ce tratament. Şi i-am spus: «Eu vă spun, dar nu o să credeţi». Asta s-a întâmplat. Nu mai exista tumora. Indicii coborâseră foarte mult. Nu ştiam că Postul poate să aibă o asemenea putere. Din momentul acela am ştiu că voi trăi”, a povestit Anca Sigartău în cadrul unei emisiuni TV…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente