Andreea Berecleanu a vorbit despre operațiile estetice

Share

Având în vedere că soțul ei este medic estetician, Andreea Berecleanu a hotărât să vorbească deschis despre intervențiile estetice, alegerile de beauty, dar și despre vârstă…

Andreea Berecleanu vorbește despre operațiile estetice

„În ceea ce mă priveşte, sunt foarte relaxată în privinţa trecerii timpului şi am încăpăţânarea să constat realist care sunt schimbările care apar. Ştii, cel mai bine le observ în reflexia propriei imagini într-un geam, atunci când e soare. Aceasta imagine îţi poate arăta, ca într-o aplicaţie din telefon, chiar şi ce încă nu este sesizabil într-o oglindă, adică imaginea ta peste câţiva ani. Pare obsesiv ce descriu acum, dar este doar o constatare peste care trec zâmbind. Pare obligatoriu pentru orice femeie ca eu să apelez la orice tip de intervenţie, fiindu-mi la îndemână. Nu dau explicaţii, nu mă scuz că nu mă operez, în fond există şi dreptul pacientului la confidenţialitatea actului medical. Nu am această preocupare, mă simt bine în propria piele şi mă  accept cu toate ale mele, nu aş face absolut nimic la nivelul feţei, în afara procedurilor non-invazive de masaj şi terapii care să stimuleze colagenul natural”, a declarat Andreea Berecleanu pentru life.ro.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news