Ce este Postul și de ce este important să-l ținem?

Share

Postul reprezinta o disciplină spirituală. El este adesea asociat cu rugăciunea, studiul biblic și meditația. Deci, ce este Postul și cât de important este să-l ținem, din punct de vedere religios?

Postul

Ce este postul?

Cuvântul post, în Biblie, este asociat termenul a acoperi, care se referă la acoperirea gurii, și cu termenul a abține. În scopuri spirituale, postul înseamnă să nu mănânci și să nu bei.

Postul este singura zi dată de Dumnezeu, prin care oamenii să-I poată aduce slavă.

Postul nu este recomandat totuși persoanelor care au probleme de sănătate, oamenilor în vârstă, aceștia fiind sfătuiți să consulte un medic înainte de a ține post.

De ce postim?

Biblia oferă exemple ale oamenilor lui Dumnezeu care combinau postul cu rugăciunile, cu scopul de a-și reînnoi iubirea și dedicarea față de Dumnezeu. Regele David se sacrifica prin Post de câte ori avea ocazia. Postul este un mijloc prin care mintea noastră se conectează cu Dumnezeu și se întoarce la realitatea că noi, oamenii, nu suntem suficient de buni și că mereu este loc de mai bine. Postul ne ajută să realizăm cât de fragili suntem și cât de mult depindem de lucrurile din jurul nostru.

Biblia amintește că oameni precum Moise, Daniel, Pavel și chiar Iisus Însuși, au postit pentru a se apropia de Dumnezeu. Iisus știa că discipolii Lui, odată ce el nu mai avea să fie lângă ei, posteau în numele Lui și-i arătau credința adevărată.

„Apropie-te de Dumnezeu și El se va apropia de tine” (Ioan 4:8). Rugăciunile constante și postul ne ajută să facem acest lucru, să ne apropiem de Dumnezeu.

Noi nu postim pentru ca oamenilor să le fie milă de noi. Postul ne învață lecția iertării, a împăcării cu Dumnezeu și rezistența în fața răului și a păcatului.

Cum trebuie ținut postul

În mănăstiri, călugării țin posturi destul de drastice, ei se rezumă doar la prescură și apă. Există și preoți care țin post negru, în cinste și iubire față de Dumnezeu. În rândul oamenilor însă se postește prin alimente strict vegetale, care să nu includă lapte, ouă, carne, ulei. În unele posturi, se dă dezlegare la pește și la ulei, oamenii având atunci libertatea să consume ulei și carne de pește.

Nu există, în schimb, restricții cu privire la modul în care se prepară ingredientele pe care oamenii le mănâncă în post. Pe lângă alimentație, oamenii sunt datori cu cinstirea lui Dumnezeu prin rugăciune și renunțarea la poftele trupești pe toată durata postului. Este, de asemenea, importantă starea noastră, să nu fim nervoși, să nu fim violenți, să nu cădem în păcat, oricare ar fi el, să fim îngăduitori, sinceri, să îi ajutăm pe cei din jur. Postul trebuie ținut în bucurie și armonie atât cu noi înșine, cât și cu ceilalți…

Postul ne ajută în viață

Dacă respectăm cu strictețe regulile postului și ne apropiem de Dumnezeu așa cum se cuvine, viața noastră va fi una bună și armonioasă. Vom avea un corp sănătos și o minte sănătoasă prin purificare, ceea ce ne va face să ne simțim sănătoși și fericiți.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente