Cresc salariile bugetarilor. Veniturile lunare vor fi dublate

Share

O nouă lege a salarizării urmează să crească salariile din sectorul public. Astfel, veniturile de până la 4.000 de lei vor fi dublate, iar cele care depășesc acest prag vor fi majorate cu până la 45% în decursul acestui an. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Olguța Vasilescu.

cresc-salariile-bugetarilor-veniturile-lunare-vor-fi-dublate

Salariile de până în 4.000 de lei se vor dubla, iar cele care depășesc acest prag se vor majora cu 45%. Asta susține ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, care a adăugat că de săptămâna aceasta au început negocierile cu sindicatele din ordinea publică și sănătate.

„Suntem în discuții pe legea salarizării unitare. De luni începem să avem întâlniri cu sindicatele, primele care vor intra la discuții vor fi sindicatele din ordinea publică și din sănătate. Până la pragul de 4.000 lei salariile se dublează, după 4.000 lei este o creștere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 lei sunt creșteri, dar nu foarte mari”, a afirmat ministrul la România TV.

Cu toate acestea, Olguța Vasilescu a afirmat că nu și-ar dori ca proiectul legii salarizării unitare să fie modificat, ci să rămână în forma actuală. „Noi nu vrem sa fie niciun fel de modificări, sigur că suntem deschiși la orice dezbatere cu sindicatele. Pe mine m-a distrat un pic faptul că au început sa atace o lege pe care nici măcar nu au văzut-o până acum. Suntem deschiși tuturor discuțiilor și eu sunt convinsă că, pentru cei cu salariile mici, veștile vor fi foarte bune”, a adăugat aceasta…

Întrebată începând cu ce dată se vor produce modificările, ministrul Muncii a declarat că acest lucru nu se știe încă, pentru că abia după discuțiile cu sindicaliștii proiectul va ajunge în Parlament. „Nu pot să vă dau o dată concretă, pentru că trebuie să avem mai întâi discuții cu sindicatele, dar, cel mai clar, este termenul pe care îl avem și în programul de guvernare, că va trebui să fie adoptată până la data de 1 iulie anul acesta”, a completat vicepreședintele PSD.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news