Cristi Minculescu vrea numele „Iris”

Share

Cristi Minculescu vrea numele „Iris”. Artistul pretinde că acesta este numele lui de botez.

vedete-cristi-minculescu

Membrii trupei susțin că „Iris” este pentru ei ca un nume de botez, de aceea îl revendică.

„Iris” a apărut pe vremea când membrii trupei erau doar niște copii, așa că atât Cristi Minculescu, precum și ceilalți colegi din trupă își doresc cu ardoare acest nume.

Chiar dacă numele trupei a fost înregistrat la Oficiul de Stat pentru Intervenții și Mărci de către Nelu Dumitrescu, acum Cristi Minculescu luptă pentru acest nume.

da

De unde a pornit scandalul Iris?

„Deocamdată s-a dat un termen administrativ ce vizează parcurgerea etapei de studiere a dosarului de către judecătorul desemnat. Urmând ca apoi, dacă cererea îndeplinește toate formalitățile prevăzute de lege, să li se comunice pârâților, respectiv Cristi Minculescu, Boru Borobeică și Valter Popa”, ne-au declarat reprezentații trupei Iris.

„Titulatura a fost înregistrată cu acceptul lui Nuțu Olteanu, de asemenea membru fondator, deoarece se tot încerca înregistrarea sa la OSIM (la capitolul «notorietate») de către altcineva, ce își dorea revânzarea numelui. După «demisia» celor trei din Iris, aceștia au făcut întâmpinări la OSIM pretinzând aceeași marcă, pe motiv că e ca numele lor de botez, parcă loviți de amnezie după ce au cântat atâția ani în trupă. Cum nume de botez, că aveau vârste cuprinse între 11 și 15 ani când Iris a luat ființă?”, adaugă același delegat, în apărarea trupei…

După ce trupa s-a destrămat, solistul Cristi Minculescu induce publicul în eroare, cântând sub diverse nume, fie „Iris 4 Ever”, fie „Cristi Minculescu”, fie „Iris”, fie „Cristi Minculescu & Iris”.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente