Dan Cruceru, interviu

Share

De curând, prezentatorul TV, Dan Cruceru, a oferit un interviu unei reviste locale în care a vorbit despre copilăria sa, rolul de tătic, şi planurile sale de viitor. 

Cristina-Pocora-si-Dan-Cruceru

Fiind întrebat dacă a lăsat televiziunea pe al doilea plan, acesta a răspuns:

Poate că am îmbătrânit pentru așa ceva. [:)] Nu știu dacă mă mai încadrez în standardele 90/60/90. Se va întâmpla și asta cu televiziunea, probabil. Cine știe, poate, chiar anul acesta. Până atunci, însă, mă concentrez pe Taticool și pe distribuția de produse pentru copii. Sunt afacerile mele. Televiziunea, dacă va mai fi, va fi doar un hobby. Odată cu apariția Sophiei, cum spuneam, mi-a crescut și interesul pentru identificarea celor mai bune produse pentru copii. Așa se face că am descoperit multe produse excepționale care, însă, nu sunt comercializate și în România. Încet, încet, am reușit să aduc eu în țară câteva dintre aceste produse, la nivel de distribuție națională și exclusivă. Sunt produse premium pentru copii, de o calitate ridicată.

Fiind întrebat de locurile copilăriei sale, acesta a declarat:

Am crescut în Focșani, cu cheia de gât. Sunt din acea generație care se ducea singur la școală, își făcea temele singur etc. Părinții mei erau oameni simpli, muncitori, care au încercat să-mi dea tot ce aveau mai bun și să-mi insufle valori sănătoase. Mama, în special, toată viața ei, s-a uitat pe ea pentru mine. S-a sacrificat mereu, și-a luat de la gură, ca eu să am tot ce putea ea să-mi ofere. M-a ajutat enorm, de la teme, până la sfaturi de viață. Scopul ei in viață a fost să facă un om mare din mine. Și, zic eu, acum își vede visul împlinit. Bunica din partea mamei a fost foarte importantă în copilăria mea. De fapt, mersul la ea. Am copilărit mult la țară, în zona Prutului, în județul Galați. Eram săraci, dar, în colbul de pe uliță, toți eram egali și ne distram extraordinar. Aveam o gașcă numeroasă de prieteni, cu care mă întâlneam în fiecare vară, în vacanță. Povesteam, cântam, făceam focuri de tabară, furam porumb de copt sau mergeam la cules de ciuperci.

Fiind rugat să enumere câteva momente frumoase cu fetiţa sa, acesta a afirmat:

Sunt foarte multe, mi-e imposibil să aleg doar câteva. De la momentele noastre dimineața, când o duc la gradiniță, și povestim noi toate cele, până la momentele de dinaintea somnului, când îi citesc o poveste. Mai sunt apoi îmbrățișările, pupăturile sau dansurile pe care le facem în mijlocul casei. De la balet, la hip hop, la vals. De exemplu, avem o melodie preferată – Once upon a December, pe care de fiecare dată când o auzim, lăsăm totul deoparte și ne apucam de dans.

Pe urmă, prezentatorul TV a mai dezvăluit şi care sunt secretele pentru o căsnicie de succes:

Trebuie să asculți înainte să tragi concluzii. Cred că toleranța, cumpătarea, disponibilitatea de a auzi și părerea partenerului fac ca lucrurile să meargă într-o căsnicie. Nu există extreme, nu există măsuri radicale. Atât timp cât cuplul comunică, atât timp cât își deschid sufletele unul altuia, căsnicia va fi faină, vor depăși orice obstacol, inclusiv pe cel al trecerii timpului și al rutinei.

553443_686742011340287_1599704159_n_84490400

80915_2

4-1024x684

Sursa photo: dcnews.ro; viva.ro; puterea.ro; okmagazine.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news