Doiniţa Oancea îşi aminteşte cu plăcere de prima zi de şcoală. Cu toate că a avut o copilărie grea, cu multe lipsuri financiare, Doiniţa nu regretă că nu a devenit o mare pianistă, aşa cum ar fi trebuit.
Aceasta a fost prima mare dragoste a Doiniţei Oancea: pianul.
„Prima mea zi de şcoală a fost una cu mari emoţii. Asta pentru că am dat admitere în clasa I, la George Enescu, la secţia de pian, acolo unde intrai doar cu examen. Am avut nişte emoţii colosale. Nu-mi mai amintesc prima zi de şcoală, aşa cum îmi amintesc admiterea. Eram într-o clădire impozantă, care, de fapt, era un liceu, cu toţi oamenii aceia mari lângă mine. Eu trebuia să mă prezint frumos, să spun şi o poezie, să mă pun şi la pian, să apăs pe clapele acelea muzicale. Dar am intrat cu 10”, a declarat Doiniţa Oancea.
Cu toate că era un copil talentat şi a fost admisă cu nota 10, a fost nevoită să renunţe din cauza problemelor financiare şi pentru că nu avea cine să o însoţească până la şcoală…
„Lângă casa mea e un liceu. E vorba despre Liceul maghiar. Acolo era un pian, şi cum domnii şi doamnele mă plăceau şi mă lăsau în curte, în weekend, dacă aveam chef, mă duceam la pian. Tot timpul eram pe clape, aşa am zis că vreau să fac muzică, iar mama a fost de acord. Am intrat dar, din păcate, am stat doar un an la Liceul George Enescu. Eram foarte mică, nu mă lăsau singură la şcoală. Bunica nu a putut să mă ducă mai mult de un an, iar mama avea două joburi ca să mă întreţină pe mine la şcoală şi nu avea cum să mă însoţească. Motiv pentru care m-am retras de acolo şi am fost la o şcoală de lângă casă”, a mai declarat Doiniţa pentru Libertatea.
