De ce se poartă verigheta pe cel de-al patrulea deget? Descoperă misterul din spatele acestei povești

Share

Chinezii sunt cei care ne sar în ajutor în această direcție, oferindu-ne o explicație frumoasă pentru a lămuri acest aspect.

Fiecare deget al mâinii noastre este un simbol. Degetul mare simbolizează părinții, arătătorul reprezintă frații, degetul mijlociu reprezintă propria persoană, inelarul este simbolul partenerului de viață, iar degetul mic cel al copiilor.

Iată ce trebuie să faci pentru a te lămuri în această privință.

Poziționează palmele deschise una lipită de cealaltă și unește degetele mijlocii între ele, aplecate în jos, către podul palmei. Ulterior, unești și celelalte degete între ele.

Încearcă apoi să desparți degetele mari. Vei vedea că acest lucru este posibil, explicația fiind aceea că nu ne este dat să fim mereu alături de părinți, deoarece aceștia ne părăsesc la un moment dat.

Unește la loc degetele mari și desparte acum degetele arătătoare. La fel ca în primul caz, acestea se vor desprinde unul de celălalt, fiind un simbol al fraților, de care, la fel, ne separăm și ne vedem fiecare de drumul nostru.

Apropie iar degetele separate și desparte degetele mici unul de celălalt. Acestea simbolizează copiii, motiv pentru care se vor separa și ele, deoarece copiii cresc și ajung să își creeze propriul drum în viață.

Unește la loc degetele, iar acum încearcă să separi degetele inelare. Simbol al partenerului/ei de viață, acestea nu se pot separa, motivul fiind acela că, de soț sau de soție nu este indicat să te separi, sunteți meniți să fiți mereu împreună, până când moartea vă va despărți.

Urmărește videoclipul de mai jos pentru a te putea lămuri în privința acestei „proceduri”…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news