Diferența de vârstă determină durata unei relații. Iată cum arată cuplul perfect din acest punct de vedere!

Share

O diferență de vârstă de patru ani dintre dumneavoastră și partener este cea considerată a fi cea ideală. Dacă aceasta depășește sase ani, lucrurile încep să funcționeze mai greu.

„Dragostea nu are vârstă” – cu siguranță este o vorbă pe care o auzim destul de des, însă uneori chiar și vârsta are un cuvânt destul de important de spus. Iată care este adevărul din spatele acestui fapt.

Diferențele de vârstă în multipli de trei, adică de șase, nouă etc. sunt considerate a fi unele critice. Se pare că în relațiile care sunt reprezentate de astfel de diferențe de vârste, soții își fac zile negre reciproc. Ambii parteneri se luptă pentru conducere, își doresc să se impună și sunt geloși.

Relațiile care par a fi cele mai armonioase sunt cele în care între parteneri există o diferență de opt ani, deoarece permite o realizare pentru ambele părți. Mai avantajoasă decât aceasta, este diferența de șaisprezece ani, soții ajungând să se completeze reciproc.

În cazul relațiilor în care diferențele de vârste sunt de cinci, zece sau cincisprezece ani, cel mai avantajat lucru este conexiunea karmelor celor doi parteneri, fiind favorizată adoptarea deciziilor corecte, dezvoltarea spirituală și eliberarea de complexe situate la nivel psihologic.

Pentru acele persoane care au o sete față de riscuri, cărora le plac jocurile, diferența de unsprezece ani pare a fi cea care le avantajează relația. Cu toate acestea, nu este promis faptul că vor ajunge să și fie cu adevărat fericite.

În cazul partenerilor care doresc să aibă o viață lipsită de orice probleme și care sunt dispuși să treacă împreună peste orice greutate, diferența de treizeci de ani pare să fie cea mai favorabilă în acest sens.

Pentru aceia care sunt căsătoriți și există o diferență de șapte sau paisprezece ani, șansele de avea parte de o relație complicată sunt foarte mari. Chiar și trădările se pot „strecura” în relația lor și ajung doar să își complice viața unul celuilalt…

Diferențele de unul sau doi ani nu sunt unele care să pună în pericol relația partenerilor. Cei doi vor ținti spre a obține împreună diverse câștiguri și succese, iar armonia va fi mereu prezentă în relația lor. Cât despre partenerii care au aceeași vârstă, lucrurile se anunță a fi unele bune odată ce au ales să pornească împreună pe același drum.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news