Drumul care dispare de două ori pe zi. Chiar și șoferii profesioniști se tem să-l treacă!

Share

Passage du Gois, un drum localizat în Franța, leagă Gulf of Burnёf de insula Noirmoutier, din Atlantic.

Passage du Gois

Din cauza mareei, acest drum poate fi făcut numai de două ori pe zi, asta înainte de a fi inundat în totalitate. În restul timpului, drumul este aflat la patru metri în adâncuri.

Traversarea drumului te face să stai în suspans, chiar dacă ești unul dintre cei mai buni șoferi din întreaga lume.

Imaginile vorbesc de la sine!

Chiar dacă pare un drum cât de cât obișnuit, acesta îți poate pune viața în pericol. Ambele margini ale acestuia sunt dotate cu tablouri speciale, care te anunță când poți trece…

Deși există aceste tablouri, unii șoferi se aventurează anual pe acest drum, care într-un timp scurt devine „invizibil” și este înghițit de ape.

Passage du Gois 3 Passage du Gois 2


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news