După ce s-a uitat în palmă, s-a speriat. Iată ce a făcut ulterior!

Share

O mulțime de tineri ajung să se confrunte din ce în ce mai des cu probleme ale pielii, o parte dintre acestea fiind și eczemele nu foarte grave, care, odată cu trecerea timpului, ajung să fie un lucru destul de serios.

Principalele cauze a apariției lor sunt dezechilibrele hormonale, dietele nesănătoase, contaminările din mediul înconjurător sau intoleranțele alimentare.

Există însă un remediu care combate apariția eczemelor și te ajută să te scapi de acestea, fiind un remediu 100% natural.

Iată de ce ingrediente ai nevoie pentru a-l prepara:

  • Frunze de nuc
  • Scoarță de stejar și salcie
  • Urzici
  • Gălbenele

Trebuie să ai aceeași cantitate din fiecare și le amesteci bine. Odată obținut amestecul, se iau trei linguri din el și se amestecă în 700 mililitri de apă fiartă, după care se lasă 30 de minute să facă infuzie, iar apoi se strecoară.

Se consumă de trei ori în cursul unei zile, cu jumătate de oră înainte de masă…

Administrarea acestui tratament naturist trebuie făcută până când dispare eczema.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news