Eli Roman: „El este raiul nostru pe pământ!”

Share

Dornică de a deveni mamă, la rândul său, se pare că şi prezentatoarea TV Eli Roman a apelat la ajutorul unui specialist pentru a reuşi să aducă pe lume primul său copil. În cadrul unui interviu oferit unei reviste locale, prezentatoarea a mărturisit toţi paşii prin care a trecut până a putut să îşi ţină în braţe îngeraşul, şi nu numai.

Eli-Roman

”Când am intrat prima oară în cabinetul său, mai întâi de toate, ne-a certat pentru că am așteptat prea mult… Încercam de trei ani să facem un bebe, dar nu se prindea deloc și credeam că este din cauza stresului. După o înseminare articială nereușită în septembrie 2014 și o fertilizare în decembrie – reușită, dar care s-a oprit din evoluție, am fost supusă unei intervenții de extirpare a unui polip”, a declarat vedeta TV.

În ciuda celor două nereuşite, prezentatoarea nu s-a dat bătută şi a mai încercat încă o dată această procedură, care a avut succes în cele din urmă.

”Pe 9 noiembrie, chiar de ziua mea de naștere, mi s-a rupt apa. După un travaliu de 17 ore, medicii au decis să-mi facă cezariană pentru că bebe nu a vrut sub nicio formă să se nască pe cale naturală. Iar de atunci suntem cei mai fericiți părinți. El este raiul nostru pe pământ!”, a mai relatat Eli.

4cb5bb5c43d5fcba8c2d9b41938b53e5

eli-si-fam

PRR_0429-678x1024

 

Sursa photo: libertatea.ro; bucuresti10km.ro; prokid.ro; viva.ro

 


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news