Etapele alcoolismului! Cum scapam de dependenta de bauturile alcoolice?

Share

Alcoolismul este o boală care constă în dependența de băuturile alcoolice. Cu fiecare zi ce trece, bolnavul simte nevoie să bea în cantități tot mai mari, pierzând controlul asupra acestuia.

Etapele alcoolismului

Iar pe lângă această dependență psihologică își face simțită prezența și cea fiziologică – practic organismul cere consumul de alcool, își cere doza cu care a fost obișnuit. Urmările destul de severe în plan social sunt deja cunoscute – probleme și conflicte atât în familie, cât și la locul de muncă, stare fizică și psihică din ce în ce mai deteriorată.

În același timp, nu trebuie omisă nici influența extrem de crescută a consumul excesiv de alcool asupra sănătății, în special a ficatului. Cercetările recente indică o legătură directă chiar și cu dezvoltarea bolilor oncologice. Iar la toate acestea se adaugă și acțiunile omului aflat sub influența alcoolului – iritabilitate, agresivitate, neconștientizarea cuvintelor și faptelor, iar în cazuri extreme chiar atacuri brutale asupra altor persoane sau sinucidere. Specialiștii afirmă faptul alcoolul reduce durata de viață cu cel puțin 10-12 ani față de medie.

Iată care sunt etapele de evoluție a acestei boli; cu toții ar trebui să le cunoaștem pentru a putea identifica problema la timp:

  1. Componenta emoțională

La persoanele afectate de alcoolism se observă o anumită evoluție emoțională chiar din stările incipiente ale bolii. Astfel că bolnavul simte o euforie și o îmbunătățire considerabilă a dispoziției chiar și după consumul unei cantități mici de alcool. Percepând acest efect, omul apelează tot mai frecvent la băuturile alcoolice, iar cantitatea necesară pentru a obține această senzație devine din ce în ce mai crescută. Iar primele simptome care apar în acaestă etapă constau în senzații neplăcute, de disconfort, dimineața, diverse conflicte în familie sau la serviciu, cauzate de inhibarea de către alcool a sentimentelor de rușine, responsabilitate, vină etc.

  1. Componenta fiziologică

Aici se identifică trei stadii de evoluție a bolii în raport cu efectele sale asupra organismului, și anume:

Adaptarea. Creșterea treptată a consumului de alcool face ca organismul să se adapteze la „realități” imaginate. Prin urmare, bolnavul simte nevoia din ce în ce mai mare de a apela la băuturile alcoolice, din dorința de a resimți și a retrăi senzațiile care îi sunt induse.

Dependența. Sindromul de mahmureală este foarte puternic și include greață, tremur, transpirație abundentă, iar uneori chiar spasme și halucinații. Iar din dorința de a scăpa de aceste efecte, dependentul consumă și mai mult alcool. În cele mai multe cazuri, în această etapă, bolnavul (conștient fiind de starea sa) începe să bea pe ascuns, pentru a evita discuțiile și încercările apropiaților de a-l ajuta.

Degradarea sănătății. Dependența îndelungată de alcool are efect devastator asupra tuturor organelor și sistemelor, deseori letal.

Alcoolismul provoacă boli ale ficatului

Ficatul reprezintă filtrul natural al organismului nostru. Fiecare cantitate de alcool consumat duce la distrugerea unui număr de celule, iar procesul de regenerare este unul destul de lent. În etapele inițiale, majoritatea bolilor care afectează ficatul sunt asimptomatice. Doar în fazele destul de târzii apar îngălbenirea pielii (icterul), greața, problemele cu greutatea corporală, umflături în diverse zone ale corpului, apariția sângelui în urină și scaun, și altele.

Etapele îmbolnăvirii ficatului

  1. Depuneri de grăsime – consumul excesiv de alcool duce la depunerea grăsimilor. Inițial, acestea se depun pe suprafața exterioară a ficatului, după care pătrund și în interior, în segmentele cu celule moarte. Boala nu se manifestă prin simptome pronunțate, iar în cazul încetării consumului de alcool depunerile dispar în câteva săptămâni.
  2. Hepatită – hepatita alcoolică reprezintă o inflamație cronică a ficatului provocată de consumul excesiv. Și în acest caz renunțarea totală la alcool poate îmbunătăți considerabil situația.
  3. Ciroză – acesta este stadiul final al îmbolnăvirii ficatului, când celulele organului încep să moară definitiv. Trebuie remarcat că, de cele mai multe ori, ciroza este asimptomatică până la faza în care deja este necesar un transplant de ficat.

În cazul în care vă regăsiți în situațiile prezentate anterior sau cunoașteți persoane care se confruntă cu această problemă, ar fi cazul să analizați cu maximă seriozitate situația și să conștientizați faptul că una dintre particularitățile dependenței de alcool este aceea că omul refuză categoric să recunoască că este bolnav și, implicit, refuză orice sfat sau ajutor…

Nu uitați că este nevoie de multă sinceritate și o voință de fier pentru a învinge această maladie crudă!

“Conținutul articolului este doar informativ și nu poate fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, vă recomandăm să consultați un medic specialist.”


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news