Iată ce a făcut Olivia Steer când fiul său i-a spus că nu mai vrea să fie vegetarian!

1584

Olivia Steer a devenit cunoscută datorită stilului său de viață sănătos. Aceasta și-a convins întreaga familie să o urmeze în ceea ce privește alimentația sănătoasă însă a avut parte și de surprize mai puțin plăcute din partea copiilor.

Într-o zi, băiatul cel mare al Oliviei s-a întors de la școală și i-a spus că nu își mai dorește să fie vegetarian…

„Eu sunt raw vegană, dar nu impun nimănui asta. David a început inițial prin a fi vegetarian, îi plăcea ce găteam, până când într-o zi a spus că își dorește să mănânce și el același lucru alături de colegii săi de la școală. Îți dai seama că am luat poziție pentru că la școală copiii mâncau în fiecare zi dulciuri, pâine albă, adică glucide care încarcă organismul, așa că i-am spus că e posibil să aibă probleme, i-am explicat avantajele și dezavantajele. I-am spus inclusiv faptul că dacă va fi în rând cu ceilalți nu va fi văzut ca un ciudat, dar dezavantajul s-ar putea să apară în câteva luni sau săptămâni. Și a fost decizia lui să fie omnivor și, e drept, am avut un nod în gât pentru că îi construisem o sănătate de fier, nu avusese nicio problemă. Dar citisem că este important să nu îi bagi pe gât copilului cu forța ce mâncare și în ce cantitate vrei. De aceea niciodată nu insist nici să termine tot din farfurie. Așa că nu l-am obligat, a fost decizia lui. Dar în trei luni a început să aibă probleme și să îl doară burtica și să spună că a fost un prost. Iar atunci a ales să fie din nou vegetarian”, a povestit Olivia Steer.