Ioana Tufaru este hotarata sa devina mama model. Iata ce operatie si-a facut!

Share

Ioana Tufaru este hotărâtă să îşi schimbe stilul de viaţă şi pentru asta a făcut o operaţie la stomac prin care şi-a montat un inel gastric.

Fiica regretatei Anda Călugăreanu, în vârstă de 39 de ani, a ajuns aproape de pragul obezităţii morbide. Aceasta a mai fost în acest punct acum câţiva ani, când cântărea aproape 200 de kilograme. La momentul respectiv, Ioana Tufaru şi-a făcut operaţie de rezecţie a stomacului şi în mai puţin de un an aceasta a slăbit 113 kilograme.

Ioana Tufaru şi-a pus inel gastric

„Luca este totul pentru mine şi pentru Ionuţ (n.r. – logodnicul), am face orice pentru el! Mă simt bine după operaţia din 3 octombrie făcută la stomac, când mi s-a montat un inel gastric. Nu pot să vă spun câte kilograme am slăbit, pentru că nu am cântar acasă. O să aflu la vizita medicală. Am ţinut totul în taină pentru că doctorul care s-a ocupat de mine şi de prima intervenţie la stomac mi-a cerut să păstrez discreţia. Operaţia a avut loc la un spital privat din Capitală”, a declarat Ioana Tufaru, pentru click.ro.

Ioana Tufaru a mai declarat că această intervenţie a fost mult mai uşoară comparativ cu prima şi este bucuroasă că nu are restricţii alimentare:

„A fost mult mai uşor pentru că prima dată mi s-a micşorat stomacul, iar acum mi-a pus un inel gastric, nu mi s-a mai tăiat nimic. Mănânc orice, dar în cantităţi foarte mici…”


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news