Irina Binder lovește dur în mamele care se iau de femeile ce nu au copii

Share

Scriitoarea Irina Binder este mereu categorică atunci când vine vorba despre unele probleme ale societății și încearcă întotdeauna să corecteze unele mentalități cu ajutorul unor postări pe Facebook.

De această dată, Irina Binder a scris despre mămicile care se iau de femeile ce nu au copii.

„Cele care ați făcut copii aveți tot dreptul să fiți mândre, să vă lăudați, să scrieți non-stop despre copiii voștri și poate chiar să dați sfaturi despre cum ar trebui crescuți și îngrijiți (deși cred că fiecare mamă știe lucrurile acestea). Aveți dreptul chiar să fiți abuzive, compulsive și obsesive cu părerile voastre despre cum ar trebui alăptat un copil, ținut în brațe, îmbrăcat, spălat, educat…

Însă NU aveți dreptul să fiți RELE cu cele care nu au copii. Și oricât defilați ca mame perfecte și unice, lipsa de considerație față de cele care n-au fost binecuvântate cu un copil vă trădează și vă face urâte. Unele dintre voi exagerați, poate chiar fără să vă dați seama… și sunteți deja incomode… și ridicole în disperarea de a arăta cu orice preț că nu există mame mai bune ca voi. Ba chiar afirmați că o femeie nu este femeie dacă nu are copil… Sau că dacă nu ești mamă trăiești degeaba. Vă purtați ca niște țânci inumani care defilează cu o prăjitură în fața unui copil mort de foame ca să îi facă în ciudă… Fiți decente.

Bucurați-vă de copiii voștri, dar mai ho cu postările ostentative și cu afirmațiile negândite menite să lovească în suflete. Lăsați-le pe cele care nu cunosc fericirea voastră (pe care o strigați non-stop) să se bucure pentru voi. Nu le stricați și această bucurie. Dacă cele care nu au copii nu-și urlă nefericirea, așa cum cele cu copii își urlă fericirea, nu înseamnă că nu le doare. Cum ar fi să scrie cele fără copii non-stop despre dorința lor neîmplinită, cum ar fi să blameze soarta, cum ar fi să povestească și să pună poze din timpul tratamentelor pentru a rămâne însărcinate și cum ar fi să se plângă de cât de greu și umilitor este procesul de adopție?

Cum ar fi să se plângă de toți cei care întreabă fără să gândească «dar tu când faci un copil, că îți trece vremea?»! Probabil că mămicile s-ar sătura de văicăreli, nu? Sunt cel puțin 10 suflete care îmi spun «mami». 8 mici și 2 trecute de majorat. Cea mai mică, Raluca (5 ani) când mi-a spus că eu sunt mama ei, am spus că ea are o singură mamă, pe Cristina, cea care a adus-o pe lume. Iar pitica de copilă mi-a spus: «Da, dar tu ești mami trimisă de la Dumnezeu»”, a scris Irina Binder pe pagina personală de Facebook…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news