Iulia Albu ii multumeste lui Dumnezeu pentru divort: „Doamne, mulţumesc pentru asta!”

Share

Iulia Albu este cu adevărat un „fashion icon”. Dacă în urmă cu câțiva ani, era doar fosta soție a creatorului de pantofi Mihai Albu, astăzi, Iulia Albu este un nume mare în modă.

Membra juriului de la „Bravo, ai stil!” a făcut declarații incendiare referitoare la problemele financiare pe care le-a avut imediat după ce a divorțat de Mihai Albu. Iulia Albu a mărturisit că îi mulțumește lui Dumnezeu în fiecare zi că i-a dat puterea să divorțeze. Se consideră norocoasă pentru tot ce a reușit până acum, chiar dacă a avut momente traumatizante.

Iulia Albu a pornit de la zero, iar separarea de fostul soț a fost cel mai simplu pas.

„Am renunțat la tot, la cariera în avocatură, m-am apucat de altă facultate, am luat-o de la capăt. Eu lucrasem deja ani de zile, mai puțin la vedere, pentru câteva branduri de modă, dar în momentul în care am decis să devină public totul, am renunțat la tot, inclusiv la viața mea personală și la familia mea. Separarea de fostul soț nu a fost o problemă. A fost o problemă faptul că m-am trezit dintr-odată într-o situație în care pur și simplu nu am mai avut nimic și a trebuit să o iau de la zero. Nu mi-am pus niciodată problema că ar trebui să am un cont pregătit pentru orice eventualitate și a trebuit, în primele luni după divorț, să trăiesc din foarte puțini bani. Și mi-a fost foarte greu. Tocmai intrasem la facultate și, deși am intrat prima, am fost și bursieră, a trebuit să o plătesc, pentru că era a doua facultate făcută la stat. Dar asta m-a impulsionat și, după două luni, am luat primul meu job plătit foarte bine, după care au urmat Kanal D și alte contracte. Pentru mine, oricum lucrurile astea s-au întâmplat într-o altă viață…

Fiecare om are convingerile și drumul lui în viață. Acum, eu îi mulțumesc pentru divorț. În fiecare zi când mă trezesc, zic: «Doamne, mulțumesc pentru asta!» Dar momentul acela a fost traumatizant. Te trezești singur…”, a declarat Iulia Albu pentru revista Viva!.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente