Lidia Buble: „Am fost dezamăgită și am plâns zile întregi”

Share

De curând, Lidia Buble a lansat o piesă ce se bucură de un succes răsunător.

Cu această ocazie, vedeta s-a hotărât să vorbească, prin intermediul unui interviu, despre piesă, carieră, dar și unele momente mai puțin plăcute din viața ei.

„Este piesa în care efectiv mă regăsesc cel mai mult, mi-am pus sufletul pe tavă şi mi se pare că mi se potrivește foarte bine pe timbrul meu vocal şi că mă reprezintă în totalitate. Îmi plac toate piesele mele, eu nu lansez piese în care nu mă regăsesc, de fiecare dată aleg piese ce mi se potrivesc şi despre care cred că mă caracterizează”, a spus Lidia Buble despre noua piesă, „Cămașa”.

Fiind întrebată dacă a fost vreodată dezamăgită de cei din jurul ei, Lidia a dat un răspuns extrem de complex…

„Da, mi s-a întâmplat de foarte multe ori. Am fost dezamăgită şi am plâns zile întregi pentru că nu înţelegeam de ce unii oameni aleg să fie răi în loc să fie buni. Nu înţelegeam de ce să oferi o răutate gratuită, fără niciun motiv. Şi mi se întâmplă foarte des. Cea mai recentă supărare a mea a fost la ultimul concert, la Mizil. Eram foarte obosită, veneam după alt concert, nu apucasem să dorm, nici să mănânc, dar eram foarte bucuroasă pentru că primisem foarte multe mesaje de la cei de acolo că mă aşteaptă. Înaintea mea cântase Jean de la Craiova, iar cei de acolo, în mare parte, îşi doreau să asculte în continuare acel gen de muzică, iar în momentul în care eu am urcat pe scenă şi am început să cânt, o mare parte dintre ei îmi strigau să cânt manele, i-am ignorat, dar după a treia piesă unui individ i s-a părut distractiv să arunce cu un măr într-una dintre dansatoarele mele. Mi s-a părut foarte urât gestul lui, eu i-am bătut obrazul în semn că nu e frumos ceea ce a făcut şi el continua să-mi arate muşchii şi cât e el de tare. Şi i-am făcut semn: «Degeaba ai aici (arată spre muşchi), dacă nu ai aici (arată spre cap)» şi, pentru că toţi cei din jur au început să râdă, s-a supărat şi mai tare. Eu am zis că nu are rost să opresc concertul şi am vrut să continui, dar după ce am mai cântat o piesă, un alt individ din public, probabil prietenul primului, a început să arunce cu pâine, covrigi, nu ştiu exact ce era, şi atunci am considerat că sunt pusă în pericol şi am decis să părăsesc scena. Dar cel mai tare m-a deranjat că paza era de faţă şi nu a reacţionat absolut deloc. Acel om care a aruncat prima dată încă era în primul rând, nici după a doua oară nu s-a intervenit, doar în momentul în care am coborât de pe scenă, când au văzut că eram foarte supărată, doi dintre ei m-au condus la maşină. Eu cânt pentru absolut oricine, dacă sunt doi oameni, eu o să cânt pentru ei. Nu fac diferenţe între oameni. Mereu mi-a plăcut să merg să cânt, să bucur oamenii şi să-i fac să zâmbească. Dar niciodată nu poţi alege calitatea umană”, a povestit Lidia Buble într-un interviu acordat pentru Adevărul.ro.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente