Mădălina Ghenea a vorbit despre viața ei și despre cel mai mare regret

Share

Mădălina Ghenea a fost surprinsă în timpul unui curs de actorie și a vorbit, fără nicio reținere, despre viața ei și cel mai mare regret pe care îl are.

„E un curs foarte plin de emoție. M-am născut în Slatina. Normal că din acel loc, pentru mine, părea imposibil să lucrez cu un profesor ca el, mai ales pentru un proiect important. Îmi e greu să spun să am succesul, că este exagerat. Am făcut proiecte frumoase în care am crezut, dar mi-e greu să spun că am succes. Cred că succesul e un proiect care rămâne pentru totdeauna. Să pleci de acasă la 14 ani, departe de familie, poate fi considerat un sacrificiu. E un drum greu, dar plin de voință și de dorință și iubire pentru această meserie. Iubesc să fiu pe platourile de filmare. De fiecare dată mă îndrăgostesc. Marele meu vis a fost să-mi duc părinții la cinema, să mă vadă pe marele ecran. Eu am început actoria datorită unor copii dintr-o țară săracă. Dacă ei pot, și eu pot. De fiecare dată am ținut să pun România pe primul loc. De exemplu, ia la Festivalul de la Cannes. Iubesc România. Pentru mine, acasă înseamnă România. M-am schimbat din cauza fetiței, în bine. Pot să spun că am un singur regret, că nu a venit în urmă cu zece ani. Am norocul să am o mamă extraordinară și nu știu cum să îi mulțumesc pentru tot ce face pentru noi. Îmi mai doresc copii. Îmi e greu să plec și câteva minute de acasă”, a povestit Mădălina Ghenea…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news