Home / Stiri / Mara Bănică, ajunsă de urgenţă la spital acuzând probleme abdominale

Mara Bănică, ajunsă de urgenţă la spital acuzând probleme abdominale

Una dintre cele mai energice şi luptătoare vedete de la noi, Mara Bănică, capabilă să mute chiar şi munţii din loc de cele mai multe ori ca să îşi atingă scopurile, se pare că trece prin momente foarte grele, în ceea ce priveşte starea sa de sănătate. 

img

Zilele trecute, după ce a ajuns de urgenţă la spital acuzând dureri abdominale groaznice, medicii i-au dat, la finalul consultaţiei, o listă cu mai multe diagnostice:

 „După două ore petrecute pe holurile unui spital, iar apoi alte 40 de minute de investigaţii, în altul, mi-au dat o listă interminabilă cu diagnostice, care mai de care mai îngrijorătoare. Am enterocolită, gastrită acută şi pietre la rinichi, care au început să se deplaseze”,  declara Mara în cadrul unui interviu oferit unei reviste locale.

Deşi a observat că se simţea destul de rău de câteva zile, vedeta a încercat să urmeze un tratament propriu, cu pastilele care a considerat ea că ar putea să o ajute ca să îşi revină.

 „Am luat pastile după capul meu, iar acum am ajuns să iau cinci medicamente pe zi, timp de două săptămâni”, a mai mărturisit Mara.

Medicii au sfătuit-o la final, să facă şi un test pentru depistarea cancerului, lucru care o sperie foarte tare.

 „Mi-au descoperit şi un chist şi mi-au recomandat să fac testul Papanicolau. Îmi e frică de analiza pentru depistarea cancerului”. 

Sursa photo: spynews.ro

 

Loading..