Marcel Iureș vorbește despre momentele grele din copilărie: „Am trăit în subsoluri”

232

Unul dintre cei mai îndrăgiți actori din România, Marcel Iureș, a decis să nu se ascundă și să vorbească despre copilăria sa mai puțin fericită.

Marcel Iureș vorbește despre momentele grele din copilărie. „Am trăit în subsoluri”

Provenind dintr-o familie modestă, fără posibilități financiare, Marcel Iureș a știut pe tot parcursul vieții să aprecieze fiecare ban câștigat, valorificându-l așa cum se cuvine.

„Fiind niște oameni foarte săraci, ai mei au încercat să tot schimbe. Am trăit și în subsoluri, am stat prin gazde, am stat și la curte. Una dintre amintirile mele din copilărie este legată de o curte plină de verdeață, unde aveam un câine, prietenos la maxim. Știa când vin de la școală, când plec de la școală. Nu-l prea luam cu mine pentru că mi-era frică de hingheri. L-au și luat de două ori, de două ori l-am scos de la ei, iar a treia oară nu l-am mai putut recupera”, a povestit Marcel Iureș în cadrul unei emisiuni TV.

În cadrul aceleiași emisiuni, Marcel Iureș a vorbit și despre fiul său, Alex, de care este extrem de mândru…

„Este un copil frumos căruia i-am transmis toate spaimele mele. Și ipohondriile. Dar este un om minunat. Baza relației noastre și cred că baza oricărei relații cu un copil este răbdarea. Și prietenia. Și eu am răbdare. Dar el e mai evoluat, mai deștept. Mai ager și mai agil”, a spus Marcel Iureș despre fiul său.