Marcel Pavel a vorbit pentru prima dată despre copilăria grea pe care a avut-o. Nu o să îți vină să crezi ce a spus artistul!

Share

Deși până acum nu și-a dorit să vorbească despre aceste lucruri, Marcel Pavel a povestit despre copilăria sa grea, evidențiind momentele de cumpănă prin care a trecut alături de sora lui.

„Noi nu aveam nici televizor, nici măcar baie nu aveam. În copilărie eram sub zero, aproape sub pragul de subzistență. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns aici, că pot vorbi cu tine și să mă întrebi ce-am realizat eu în viață. Asta înseamnă că n-am trecut prin lume ca un nimeni. Mama fiind disperată să realizez ceva, mi-a spus că trebuie să cumpărăm tobe. Problema era că nu aveam bani. Ea mi-a spus că îmi va îndeplini acest vis al meu și a făcut împrumut. Mămica mea era femeie de serviciu la școala de muzică unde noi, toți frații, învățam. Toată lumea îi pupa mâna după ce aveam audiții în cadrul școlii. Îi pupau mâna și ea era cu mătura și fărașul în mână și cu un halat de îngrijitoare. Nu am cum să uit lucrurile astea, dacă spun despre mama mea, spun cu tot sufletul”, a povestit Marcel Pavel în cadrul unei emisiuni TV…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news