Home / Stiri / Medeea Marinescu – „Evoluţia noastră depinde nu doar de pro­priile hotărâri, ci şi de un imprevizibil, de un ine­fabil…”

Medeea Marinescu – „Evoluţia noastră depinde nu doar de pro­priile hotărâri, ci şi de un imprevizibil, de un ine­fabil…”

De curând, actriţa Medeea Marinescu a oferit un interviu unei reviste locale, unde a mărturisit cum anume a reuşit să treacă cu brio peste cele două evenimente frumoase din viaţa sa, şi anume, momentul în care s-a căsătorit şi a devenit mămică, având în vedere faptul că este o actriţă foarte apreciată şi ocupată mai mereu cu diverse proiecte. 

medeea-marinescu-780644l
„Noi oamenii, ne facem un plan de viaţă pe termen lung, dar el e grevat de planurile pe termen scurt, iar acestea din urmă suferă mereu mo­dificări. Uneori prea multe. De unde şi starea de tulburare, de confuzie şi, finalmente, dezechilibrul. Asta e ceea ce s-a întâmplat şi cu mine: modificările de „traseu” m-au dus în diverse „halte”. Îmi dădeam sea­ma că trebuie să schimb macazul, ştiam în ce direcţie voiam să merg, dar nu întotdeauna aveam putere să acţionez. Într-o astfel de haltă am poposit după ce l-am născut pe Luca, pe băiatul meu.

Imediat după naştere, am plecat în Franţa, pentru filmul „Donnant Donnant”, apoi, la încheierea filmărilor, deci după trei luni, m-am întors în România şi am de­venit mamă, sută la sută, ca timp. Căci telefoanele nu sunau, nimeni nu mă solicita, nu se întâmpla nimic pe tărâm actoricesc. Atunci am intrat într-o panică teribilă. A fost o perioadă extrem de dificilă la nivel psi­­hologic. Simţeam că eu, ca persoană, nu în­sem­nam doar mama lui Luca şi soţia lui George (ope­ratorul de film George Dăscălescu) şi atât.

Am început să mă întreb „Unde sunt eu, în toată ecuaţia asta?”. Parcă mă pierdusem pe mine însămi, printre toate elementele care-mi umpluseră viaţa – iureşul lunilor din urmă, frenezia filmărilor, fericirea mater­nităţii. Noroc că n-a durat mult, până când situaţia s-a dres: cam la un an după naşterea lui Luca, am început iar să lucrez – mult spre foarte mult, mi-am intensificat ritmul vieţii şi am turat iar motoarele.  

Apoi, paradoxal poate, munca asta intensă m-a dus într-un alt punct limită: am realizat că viaţa mea iar nu mai era în ar­monie, că trebuia nea­părat să decelerez sau, mai exact, să nu mai ac­cept să fac, în profesie, orice, oricum şi în orice con­diţii, sub imperiul entu­zias­mului. Mi-am însuşit principiul ăsta şi, astfel, am izbutit ca, în ultimul an de zile, să reduc motoarele şi să regăsesc echili­brul dintre profesie şi viaţa de fa­milie. Şi a mai fost ceva care mi-a dat de înţeles că perioada asta profesională s-a con­su­mat şi iar trebuie să schimb macazul: faptul că ajun­sesem să fiu frus­trată de lipsa de timp. Pur şi simplu, voiam să stau mai mult cu Luca şi cu George. Aşa că acum, din fe­ricire, pot spune că am reechi­librat balanţa. Ră­mâne să şi menţin acest echilibru. Adică asta în­cerc. Spun „încerc”, pentru că niciodată omul nu poate să-şi controleze viaţa, în procent de sută la sută. Evoluţia noastră depinde nu doar de pro­priile hotărâri, ci şi de un imprevizibil, de un ine­fabil…”

Sursa photo: cinemagia.ro