Medicul Valentinei Pelinel, motivul pentru alegerea operaţiei de cezariană

Share

La puţin timp după ce Valentina Pelinel a născut, medicul său personal, Doru Herghelegiu, a oferit un scurt interviu unui site de specialitate, în care a vorbit despre operaţia de cezariană şi tot ce ţine de aceasta. 

valentina-pelinel-despre-kilogramele-in-plus-din-timpul-sarcinii-ma-uit-toata-ziua-in-oglinda-si-omor-cantarul

“În trecut, ca să fim sinceri, femeile erau supuse unui tratament mult mai dur în ceea ce privește travaliul. Suferința era substanțială. Actualmente, suferința e mult mai mică la o naștere naturală datorită analgeziei epidurale, dar nu în toate spitalele există aceasta posibilitate. Și, de multe ori, obstetricienii sunt puși în fața unui caz care evoluează greu, suferința maternă, fizică, provocată de durere e importantă și atunci se raportează la timpurile pe care le trăim. Nu e firesc să răsune spitalul de urletele unei femei, cum se întâmpla înainte. Nimeni nu-și mai dorește lucrul acesta. Eu am trăit asta cu zeci de ani în urmă, nu răsuna doar spitalul (Polizu – n. red.), ci și strada Buzești de urletele femeilor. În al doilea rând, e vorba de posibilitatea de a investiga mai bine nașterea, de a descoperi suferințe fetale cronice cu ajutorul ecografiei performante, a cardiotocografiei. Uneori, deși femeia își dorește să nască natural, stopăm evoluția nașterii naturale pentru a proteja fie fătul, fie mama. Deci, putem anticipa o serie de pericole. Din acest motiv, și indicațiile de cezariană sunt mult mai frecvente…

 Numărul de cezariene a crescut nu numai în Romania. În țările occidentale, mai ales asiguratorii sunt îngrijorați pentru costurile mari, dar, pe de altă parte, și obstetricianul de multe ori are tendința să se protejeze, pentru că cele mai mediatizate și cele mai disputate cazuri de malpraxis sunt în obstetrică. Cele mai grave consecințe privind evoluția mamei sau a fătului în cazul unor incidente sunt în obstetrica. Ori, atunci la cel mai mic semnal de alarmă care apare în travaliu fiecare simte nevoia să se protejeze, să termine mai repede travaliul, să nu fie niciun risc pentru făt, să nu aibă procese ulterioare, a mărturisit doctorul în cadrul interviului.
Sursa foto: infostiri.com

Share
Abonează-te pe:Yve.ro news