Home / Stiri / Membrii trupei DJ Project, victimele unui accident grav

Membrii trupei DJ Project, victimele unui accident grav

Luni seara, membrii trupei DJ Project au fost victimele unui grav accident pe autostrada DN7, după ce un tir înmatriculat Bihor s-a răsturnat peste mașina în care se aflau.

dj_project_0 (1)

Gino Manzotti, DJ Maxx și Mira, cei trei membri ai trupei, au fost transportați de urgență la spitalul din Râmnicu Vâlcea. Solista trupei a suferit o fractură a piramidei nazale, cealaltă victimă are cutia toracică fracturată, iar al treilea membru al trupei a suferit un traumatism la coloana vertebrală, după cum au declarat medicii.

Șoferul tirului, un bărbat în vârstă de 56 de ani, a ajuns și el la spital, cu leziuni în zona feței și o plagă în zona gâtului. Acesta s-a răsturnat cu tirul într-o curbă, pe sensul opus, lovind două mașini…

Inspectorul Gabriel Popescu, IPJ Vâlcea, a declarat: „La km 160+400m autotir înmatriculat Bihor care circula pe direcţia Pitești-Rm. Vâlcea, pe fondul neadaptarii vitezei la condiţiile de drum, curbă deosebit de periculoasă la dreapta, s-a răsturnat pe sensul opus de mers acroşând două autoturisme care circulau pe direcţia Rm. Vâlcea-Piteşti! În urma impactului au rezultat patru victime din care trei rănite grav. Şoferul tirului este un bărbat de 56 de ani şi este rănit grav”.