Home / Stiri / Nuami Dinescu: „E foarte greu să trăieşti cu stigmatul de grasă dacă nu eşti un om puternic”

Nuami Dinescu: „E foarte greu să trăieşti cu stigmatul de grasă dacă nu eşti un om puternic”

De curând, prezentatoarea TV Nuami Dinescu a publicat pe blogul său personal un text în care povesteşte şi explică prin câte a trecut din cauza kilogramelor în plus, de-a lungul anilor. 
Tanţa-Nuami-Dinescu-pleacă-de-la-Giga-TV

„E greu să fii gras! Să traieşti aşa, mereu la limită, mereu cu controlul, mereu atent la fiecare înghiţitură, mereu doborât de privirile “binevoitorilor” şi uneori de sugestiile “ de ce nu încerci să mai slăbeşti”, de parcă pe tine te-ar durea  fix în cureaua de la ceas că  ai deja multe kg în plus, că nu te mai încap hainele, că te ia uneori o stare de nervi de nu mai mănânci nimic până ţi se face rău şi cineva care te iubeşte cu adevarat, iţi spune încă o dată că nu ai rezolvat nimic exagerând aşa, că nu e cazul să te iei la luptă cu tine, că asta nu face altceva decât să-ţi pună organismul în stare de alertă…

E foarte greu să trăieşti cu stigmatul de grasă dacă nu eşti un om puternic, un om care ştie că la 20 de ani e firesc să fii subţirică, cu talie de viespe, că la 35 deja organismul îşi caută calea către maturitate, aşa cum a fost construit, că după o naştere naturală, bazinul femeii se modifică, că nu e obligatoriu să fim toţi slabi şi traşi ca prin inel, că nu are nicio importanţă cum arăţi dacă dincolo de trupul  şi chipul perfect conturat nu întrevăd nimic.

Eu nu mai am demult complexe pe tema asta şi sunt destul de obraznică încât să nu permit nimănui aluzii la kg mele. O viaţă de grasă de 50 de ani m-a fortificat. Nu pot să nu mă gândesc însă la mulţimea de femei care, după un copil sau doi nu-şi mai permit diete, sală, masaje şi nici timp prea mult pentru ele… Le văd uneori cu copiii de mână la balet sau prin parc, ori dimineţile cu ei la şcoala şi la ele mă gândesc – cum să rezişti când  financiar nu-ţi permiţi nimic şi tot ce ai se duce la şi către copii, cum să mai faci faţă şi atacurilor binevoitorilor, deşi sunt sigură că le ajunge privitul în oglindă în fiecare seară când se vântură prin casă şi adună jucăriile împrăştiate ale copiilor!”, a scris Nuami Dinescu pe blogul ei…

nuami-dinescu-8727
Surse foto: tvmania.ro; mpinteractiv.ro
Loading..