Home / Stiri / Părintele Constantin Necula, interviu: „E clar că nimic nu bate preoţia. Mi-am dorit să fiu ofiţer. Am ajuns ofiţer într-o altfel de armată”

Părintele Constantin Necula, interviu: „E clar că nimic nu bate preoţia. Mi-am dorit să fiu ofiţer. Am ajuns ofiţer într-o altfel de armată”

Invitat în cadrul unei emisiuni TV, renumitul şi îndrăgitul părinte Constantin Necula, originar din Braşov, a vorbit despre copilăria şi familia sa.
maxresdefault
„Eu mi-am dorit să fiu un frizer bun ca tata şi nu mi-a ieşit. Cred că l-am dezamăgit la primul bărbierit. Apoi, foarte atent m-a învăţat să o iau de la capăt. Oamenii de răbdare te învaţă să fii până la capăt om de răbdare, cum elementul comunicativ îl am de la mama, care servea o sută-două sute de clienţi pe zi fără să greşească. Pentru asta, în continuare când merg pe stradă în cartierul meu din Braşov, toată lumea: «Sunteţi băiatul lui tanti Florica şi al lui nenea Costel». Cât oi fi eu de popă, rămân Costeluşul cartierului, copilul părinţilor mei. Şi asta e lucrul cel mai important”, a declarat părintele.
În ceea ce priveşte preoţia, se pare că părintele a avut cu totul alte dorinţe, nicidecum nu şi-a dorit să ajungă misionar al lui Dumnezeu.
„Prima dată am vrut să fac liceul militar. Marea mea dorinţă a fost să fac jurnalism. Uneori îmi iese, uneori nu-mi iese, dar simt că fac parte inclusiv din echipa de jurnalişti. Sunt în continuare un colaborator foarte bun al unora dintre prietenii mei de la anumite ziare şi de la televiziuni sau radio care pe mine mă onorează foarte mult. E clar că nimic nu bate preoţia. Mi-am dorit să fiu ofiţer. Am ajuns ofiţer într-o altfel de armată”,  a mai povestit părintele.
În cadrul unui interviu oferit unei reviste locale, părintele a declarat cum anume l-a descoperit pe Hristos:
„Nu am un moment propriu-zis, o dată în calendar anume. Pot spune, cu C.S. Lewis, că m-am lăsat surprins de bucurie. În timp, reanalizând viața mea de copil și adolescent, mi-am dat seama că tot ce am trăit în viața cotidiană de acasă, în vacanțe sau la școală, a contribuit la întoarcerea mea spre Dumnezeu. Cred, de altfel, că reacția mea nu a fost niciodată anti-Dumnezeu, chiar când din frondă învățam filosofii de partid, colegii mei de liceu având destul de multe amintiri cu mine pe post de preot (înainte de teze sau extemporale). Primul șoc pentru profesori, nu și pentru colegi, va fi fost în 1989, ianuarie, când la înmormântarea tatălui unei colege, un om foarte apropiat de toți din clasa fiicei sale, am «ținut» strana la slujbă. Colegii mei, înțelegând riscul, au făcut un pas în față, lângă mine. Într-a X-a trecuserăm printr-un moment asemănător și profesorii noștri fuseseră admonestați că ne-au lăsat să purtăm icoane, cruci, că am cântat. Eram deja o mică unitate de desant creștin… Dacă aș putea scrie ce înseamnă Hristos Domnul pentru mine, aș fi cel mai mare mincinos, căci niciun cuvânt parcă nu se umple de tot conținutul acestei minunate Persoane Dumnezeiești care-mi umple toată setea și tot vidul din viață. Pentru mine, rămâne o mare enigmă: de ce eu? De ce tocmai eu preotul care să-l vestească? De ce tocmai eu preotul care să-L dăruiască pe Domnul Slavei în Liturghie, cu timp și fără timp? Culmea este că tot El e răspunsul la aceste întrebări. Și multe altele, multe nerostite…”
Ca mesaj special dedicat tuturor oamenilor, părintele Necula a afirmat:

„Să redescopere veșnicia. Trăim prea alert și prea neatenți. Suntem într-o dictatură a speculării greșelii celuilalt, aproapele pe care ni-l facem tot mai departele nostru. Și ne pierdem bucuria. Mă uit atent la examenele date copiilor, fie că vorbim de capacitate, fie de bacalaureat. Ele marchează, în fond, trepte de maturizare. Chiar când iau note mari, copiii sunt triști, obosiți, umiliți, anchetați… Asta spune multe despre «aici și acum» pe care-l trăim. Tinerii să acumuleze carte bună, să învețe să fie părinți buni copiilor lor, soți buni soțiilor/soților. Prea mult identificăm bucuria cu împlinirea în carieră. E o minciună. Riscăm să ne pierdem sufletul, deseori, pentru că nimeni nu ne aduce aminte că-l avem. Perspectiva pentru un tânăr care nu vrea să fie dezamăgit  este să lucreze cu sine, să nu admită să fie amăgit. Lucrul cu sine este cea mai amplă lucrare a omului.”

 

Sursa foto: frumusete-fara-limite.ro