A plantat niște cartofi în care a înfipt niște lăstari. Efectul este unul miraculos!

Share

Acest truc este apreciat de către grădinarii amatori care își doresc ca plantele lor să crească într-un ritm accelerat.

Dacă doriți să creșteți o plantă nouă, puteți combina alte două. Metoda nu implică niște costuri ridicate, fiind ușor de practicat de către grădinarii care vor să își sporească numărul plantelor.

Trucul poate fi realizat folosind numeroase plante, însă de preferat sunt trandafirii, deoarece aceștia sunt singurii care se adaptează cel mai ușor la condiții variate de sol și la temperaturi care se schimbă frecvent.

Pentru început, va trebui să pregătiți solul unde urmează să crească trandafirii. Săpați o groapă și așezați pe fundul acesteia nisip, după care luați mai mulți lăstari de trandafiri, tăiați-le frunzele și scurtați-i la o dimensiune de aproximativ 30 de centimetri.

Selectați câțiva cartofi, câte unul pentru fiecare lăstar, și faceți-le o gaură cât să intre lăstarul în ea. Fixați fiecare lăstar în câte un cartof și îngropați-i în pământ în așa fel încât numai jumătate din lăstar să fie afară.

Cartoful are rolul de a asigura umezeala necesară lăstarului până ce se formează rădăcina sa…

După aproximativ trei săptămâni, planta nou formată va fi independentă și numai gata să aducă frumusețe grădinii voastre.

A plantat niște cartofi în care a înfipt niște lăstari 2


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente