Povestea tristă a unor elevi săraci

Share

În Colorado, mai exact în Denver, la școala elementară Doull, există un număr mare de elevi care provin din familii nu foarte înstărite. Cei mai mulți dintre aceștia fac parte dintr-un program unde primesc o masă caldă, dar, din păcate, nu doar mâncarea este singura lor problemă.

Povestea-tristă-a-unor-elevi-săraci

Profesoara Kyle Schwartz predă la clasa a treia la Doull și se întreabă de multe ori ce lipsuri mai au acești copii. Aceasta s-a gândit că nu va afla acest răspuns dacă îi va întreba pur și simplu, așa că s-a gândit la un mic „joculeț”, mai exact, copiii să răspundă pe un bilețel la întrebarea „Ce ați vrea să știe învățătoarea voastră?”.

Aceasta s-a gândit că răspunsurile copiilor vor fi foarte triste, dar nu a crezut că este atât de greu pentru ei. Unii au spus că au probleme cu părintii, că sunt fie bolnavi, fie plecați, pe când alții au spus că nu au ceea ce le trebuie pentru a putea să scrie.

Acestea sunt câteva dintre răspunsurile copiilor la întrebarea învățătoarei:  “Aș vrea ca învățătoarea mea să știe că nu am creioane acasă pentru a-mi face temele”“As vrea ca doamna Schwartz să știe că mama mea este din ce în ce mai bolnavă, iar noaptea trecută a fost la spital” sau “Aș vrea ca doamna învățătoare să știe cât de dor îmi este de tatăl meu, care a fost deportat în Mexic când aveam trei ani”.

E trist ceea ce se întâmplă cu acești copilași, iar răspunsurile respective au devenit vizualizate foarte mult pe internet, întristând oamenii din întreaga lume…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente