Home / Stiri / Prinţesa Victoria, mămică pentru a doua oară

Prinţesa Victoria, mămică pentru a doua oară

Prinţesa moştenitoare a Suediei, Victoria, a născut zilele acestea cel de-al doilea copil şi, în acelaşi timp, cel de-al treilea moştenitor al tronului regal, un băieţel perfect sănătos.

The Swedish Royals "Their Royal Highnesses Crown Princess Victoria and Prince Daniel are happy to announce that The Crown Princess is expecting their second child. The birth is expected to take place in March of 2016." Supplied by Instagram.com/face to face

„Copilul și Victoria sunt foarte bine”, a declarat prinţul Daniel, soţul Victoriei, în cadrul unui interviu acordat presei adunate la spitalul Karolinska din Stockholm, unde aceasta a născut, conform unei agenţii de presă.

Micuţul îngeraş are 52 de centimetri şi 3,65 kg. Numele acestuia urmează să fie anunţat joi, conform agenţiei DPA.

Prinţesa, în vârstă de 36 de ani, s-a căsătorit în anul 2010, în iunie, cu Daniel Westling (42 de ani), antrenorul său de fitness, cu care s-a cunoscut în 2002.

Cei doi mai au o fetiţă, Estelle, în vârstă de patru anişori.

Momentan, familia regală are patru nepoţei, un al cincilea urmând să se nască în luna aprilie a acestui an.

În zilele noastre, în Suedia, ordinea de succesiune la tronul regal are loc indiferent de sexul moştenitorului.

Sursa photo: okmagazine.ro