Puya: „Când eram mic, tata era fotograful școlii…”

Share

Dragoș Gărdescu, ce are numele de scenă Puya, este unul dintre cei mai discreți artiști de la noi din țară.

Chiar și așa, cântărețul a făcut câteva dezvăluiri cu privire la viața lui.

Puya nu se ocupă doar cu muzica, ci și cu scrisul. Artistul are un blog personal unde scrie de câte ori are ocazia despre anumite aspecte ale societății. Într-unul dintre articolele sale, Puya vorbește despre ipocrizia oamenilor care se folosesc de imaginea vedetelor pentru a atrage atenția pe rețelele de socializare. Artistul și-a adus aminte și de tatăl său, care se pare că era pasionat de fotografie…

„Când eram mic, tata era fotograful școlii. Da!! Da, nea Puiu, deși lucra ca lăcătuș mecanic, avea în baie un laborator foto, substanțe d-alea, tăvi, cadă cu apă, în care pluteau poze, aparat rusesc, cameră obscură, filme, tot tacâmul. Sincer, regret din suflet epoca aparatelor de fotografiat care făceau 32 sau 24 de poze. Nu te trezeai, mă nene, să faci tu poze așa, aiurea la orice, oricând, cu oricine. Te gândeeeeai de o mie de ori până să apeși pe butonul ăla. Adică judecai înainte cam ce e important pentru tine și ce nu. Că aveai doar câteva poze la dispoziție, nu? Recunosc, că și eu mă surprind, de multe ori, că îmi umplu telefonul cu tot felul de poze, pozulici, nebuneli. Dar măcar eu am o scuză, că na, acum fotografia ține loc de cuvânt în muzică. Dar nu îi înțeleg pe restul. Restul, mă frate, de ce o fac? De ce să faci poze așa aiurea, cu toată lumea și nu doar cu cine trebuie? Dacă ai 7.000 de poze cu vedete pe Facebook, atunci tu de unde o să mai știi care e pentru tine adevărata vedetă?”, a scris Puya pe blogul său.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news