Şase copii români – geniile lumii la matematică

Share

La Olimpiada Internaţională de Matematică organizată în acest an în Thailanda, şase copii români au obţinut o medalie de aur, patru de argint şi una de bronz, fiind desemnaţi astfel cei mai buni matematicieni ai lumii. Universităţi de top din Statele Unite şi Marea Britanie le-au recunoscut talentul şi le-au oferit burse de studiu, pentru a putea ridica pe culmi noi capacităţile extraordinare ale acestora.

Şase copii români – geniile lumii la matematică

          Singura fată din lotul olimpic la matematică şi cea mai bună, conform rezultatelor finale, este Simona Diaconu. Aceasta a luat anul trecut medalia de argint, iar anul acesta a reuşit performanţa de a urca pe primul loc în această competiţie extrem de dificilă. Elevă la Liceul Naţional de Informatică din Bucureşti, aceasta spune: „A fost destul de greu. E, după cum se ştie, cea mai grea competiţie la nivelul liceului. De când eram mică îmi plăceau foarte mult numerele, mă fascinau şi treptat-treptat am vrut să aflu mai mult şi am ajuns la Olimpiadă”. Părinţii fetei sunt extrem de mândri de aceasta, aşa cum declară chiar tatăl său: „Cred că orice părinţi ar fi mândri cu asemenea copil. A muncit mult”.

Alţi elevi de liceu au căştigat patru medalii de argint şi una de bronz, ducând numele ţării noastre pe culmile succesului, cu un sacrificiu extrem de mare, căci pregătirea pentru a atinge o astfel de performanţă este foarte mare şi necesită aproximativ zece ore zilnic, aşa cum spun şi copiii câştigători:

Marius Bocanu, elev: „A fost întinsă pe parcursul mai multor ani, adică din clasa a cincea, a şasea, până în prezent”.

Ştefan Spătaru, elev: „Cred că mi-a plăcut matematica de mic şi, cumulat cu ideea de competiţie pe care o oferă olimpiada, cred că şi faptul că am avut succes încă de mic m-a îndreptat spre calea aceasta”.

Deşi încă nu s-au îndreptat spre o profesie anume, ştiu însă cu siguranţă că vor urma cursurile unor universităţi prestigioase recunoscute mondial, fiind sprijiniţi în acest demers şi de profesorii lor. Radu Gologan, profesorul coordonator al lotului de matematică: „Sunt mereu întrebat că «Pleacă copiii, Simona pleacă la Princeton, ce se întâmplă?» Nu, copiii ăştia când pleacă undeva fac mult mai bine României decât dacă ar sta aici, pentru că în primul rând arată lumii întregi că avem nişte tineri care sunt bine educaţi, care ştiu să performeze extraordinar şi ştiu să ajungă intelectuali de vârf”.

Patru dintre cei şase câştigători vor urma cursurilor unor facultăţi celebre, fiind deja admişi la Princeton, Harvard şi Cambridge. Pentru ceilalţi doi, aflaţi încă la început de liceu, drumul este mai lung şi deciziile vor fi luate abia spre finalul acestei perioade, însă ei ştiu cu siguranţă încă de acum că rămânerea în ţară nu-i va ajuta spre atingerea visurilor, ci poate chiar dimpotrivă, aşa că, în final, toţi vor alege drumul străinătăţii, care le va oferi posibilitatea de dezvoltare şi afirmare a succesului pe care, din păcate, nu îl vor găsi prea curând în propria ţară…


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news