Scrisoarea emoționantă a șefului Google către o fetiță de șapte ani

Share

O puștoaică de doar șapte ani din Marea Britanie a scris o scrisoare pe care a trimis-o către Google, în care spunea cât de mult își dorește să lucreze în cadrul companiei. A primit în scurt timp un răspuns chiar de la cel care conduce afacerea.

scrisoarea-emotionanta-sefului-google-catre-o-fetita-de-sapte-ani

Deși are doar șapte ani, Chloe Bridgewater a decis să aplice pentru un job la Google. Fetița și-a scris intențiile într-o scrisoare pe care a expediat-o către companie, specificând că vrea să lucreze în corporația care, în imaginația ei, are tobogane între birouri și mașinuțe de karting. Răspunsul nu s-a lăsat mult așteptat. Chloe a primit o scrisoare chiar de la directorul general al companiei, Sundar Pichai, care o încuraja să își urmeze visurile și să se apuce de studiat dacă vrea să devină angajată a companiei.

„Dacă vei continua să muncești din greu și să-ți urmezi visurile, poți realiza ceea ce îți dorești. Aștept cu nerăbdare să primesc cererea ta pentru slujbă când vei termina școala”, i-a răspuns directorul general de la Google.

Tătăl fetiței a fost foarte impresionat de gestul făcut de Sundar Pichai. Bărbatul a explicat că fetița a suferit un accident în urmă cu ceva timp, acest lucru făcând-o pe Chloe să-și piardă încrederea în sine. Așa că scrisoarea s-a potrivit ca o mănușă, fetița căpătând din nou curajul să spere…

„Ea este acum și mai dornică să se descurce bine la școală și să lucreze pentru Google. Nu pot mulțumi îndeajuns unei persoane atât de ocupate pentru că și-a făcut timp să aducă visul unei fetițe cu un pas mai aproape de realizare, deși nu sunt sigur că ea este pe deplin conștientă că va fi nevoie de mai mult decât conducerea mașinilor de karting și dormitul în fotolii-capsulă pentru a reuși la Google”, a scris tatăl lui Chloe Bridgewater într-un mesaj postat pe Linkedin.

Save


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente