Sharon Stone a vorbit despre secretele sale de frumusețe: „Îmi place să mă mișc”

Share

Actrița în vârstă de 59 de ani, Sharon Stone, a vorbit în cadrul unui interviu acordat pentru publicația „Haute Livind”, pentru care a și pozat, despre secretele sale de frumusețe.

Actrița a menționat faptul că nu face deloc eforturi mari pentru a arăta atât de bine însă are unele activități pe care le face constant.

„Oh, Doamne. Abia am timp să fac baie. Folosesc creme foarte bune şi încerc să-mi epilez picioarele când îmi amintesc. Şi îmi place să fac exerciţii şi să ies afară, ceea ce cred că este cheia unei sănătăţi bune. Şi desigur, mănânc sănătos. Dansez, fac yoga, pilates, înot, mă joc cu copiii, merg la călărie, fac plajă, tot ce trebuie să fac – îmi place să mă mişc. Nu urmez vreun program special, ci doar ce se nimereşte şi am chef”, a menționat Sharon Stone în cadrul interviului acordat pentru publicația „Haute Living”…

Prin pictorialul apărut în aceeași revistă, actrița a demonstrat faptul că a reușit să păcălească trecerea timpului, reușind să se mențină tânără și la fel de fermecătoare ca în trecut.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news