Simona Gherghe a transmis un mesaj emoționant după decesul Regelui Mihai I

Share

După ce s-a anunțat decesul Regelui Mihai I, Simona Gherghe a transmis un mesaj emoționant prin intermediul unei rețele de socializare.

„Cea mai demnă figură a ultimilor zeci de ani. Un om luminos, cu un destin extrem de trist. M-a impresionat o poveste pe care am aflat-o la Peleş, acum vreo doi ani. În prima sa vizită în casa copilăriei sale, după 60 de ani, Regele aproape că a alergat pe scări, spre camera sa de la etajul al doilea. Mi-am imaginat scena asta şi mi s-a părut sfâşietoare. Aşa cum mi l-am imaginat pe copilul Mihai, desenând un avion, pe o coală albă, la biroul unde îşi făcea temele, vegheat dintr-o fotografie de bunica sa, Regina Maria. Drum lin în lumină, Majestate! Aţi îndurat prea multe aici, pe pământ, de la poporul acesta şi de la aleşii săi vremelnici…”, a scris Simona Gherghe pe o rețea de socializare.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente