Solutii pentru eliminarea energiei negative din viata ta

Share

Eliminarea energiei negative îți va schimba viața într-un mod atât de miraculos încât nu o să-ți vină să crezi! Tot ce trebuie să faci este să îți analizezi viața.

Sunt multe situații în care factorii externi din societate ne împing să privim lucrurile dintr-o perspectivă negativă. Ne sunt prezentate mereu doar evenimente tragice, lucruri care nu funcționează și, inconștient, preluăm această stare pesimistă și o aplicăm în viața noastră.

La nivel spiritual, se consideră că eliminarea energiei negative atrage în viața energia pozitivă, iar oamenii pesimiști sunt înclinați spre negativitate. Însă, aceștia poartă mereu o mască și spun despre ei înșiși că sunt, de fapt, foarte bine ancorați în realitate. Se referă la acea realitate care ne prezintă doar latura negativă a vieții, cu dezastre și conducători neinspirați care nu ne ajută să evoluăm.
Pe de altă parte, cei realiști consideră că persoanele pozitive sunt prea inocente și se ascund de ceea ce merge prost în viața lor, neagă și afișează o stare falsă de detașare.

Există o problemă de percepție, deoarece a fi bine ancorat în realitate nu presupune, în mod obligatoriu, să fii negativist și să crezi că orice va merge prost. Atunci cand privești totul negativ, crezi că cele mai sumbre scenarii se vor adeveri, dar și situațiile favorabile se vor termina, cel mai probabil, tot prost.

Cei mai mulți nu conștientizează că au o atitudine negativistă care atrage persoane nepotrivite și îi plasează în situații sortite eșecului. Există câteva întrebări care te pot ajuta să găsești soluții pentru eliminarea energiei negative.

Cum să afli nivelul tău de pesimism?

– Te lamentezi? Faci asta mereu sau doar uneori?
– În discuțiile tale abordezi subiecte despre lucrurile negative care se întâmplă în lume sau despre ce este bine? Abordezi teme precum vremea „teribilă”, traficul „oribil”, economia „proastă”, legi „proaste”?
– Ai tendința să critici? Pe toată lumea sau doar anumite persoane?
– Preferi subiectele dramatice? (Poți fi distras din fața televizorului atunci când se vorbește de un dezastru?)
– Te învinovățești constant? Faci asta mereu sau doar uneori?
– Te victimizezi ușor? Recunoști ce fac alții pentru tine?
– Practici recunoștința pentru ce ai obținut? Vei fi recunoscător data viitoare când ți se va întâmpla ceva bun?
– Simți că poți controla ce se întâmplă? Sau crezi că lucrurile se întâmplă fără voința ta?

Ultimele două întrebări sunt esențiale, deoarece, dacă practici recunoștința doar atunci când primești ceva pozitiv, ești, de fapt, pesimist. Este important să fii recunoscător pentru orice îți dă viața și să privești și situațiile negative ca pe niște lecții.

Totodată, dacă ai impresia că ești responsabil doar de lucrurile bune pe care le obții prin forțele proprii, însă atunci când ai o problemă găsești automat un vinovat în exteriorul tău, ești încărcat de negativitate.

În cazul în care ai răspuns afirmativ la cel puțin una dintre întrebările de mai sus, ești înclinat spre negativitate și nu vei fi niciodată responsabil de propria viață. Este mai bine să acționezi decât să te plângi constant că lucrurile nu merg așa cum ți-ai dori.

3 soluții pentru eliminarea energiei negative

1. Schimbă-ți atitudinea – „Când te gândești că totul este din vina altcuiva, vei suferi foarte mult. Când îți vei da seama că tot ce izvorăște este doar de la tine, vei învăța pacea și fericirea”. – Dalai Lama
2. Substituie gândurile negative cu unele pozitive (decide să vezi „ceea ce chiar poate merge” și nu ce “poate merge prost”). Fii perseverent în a gândi asta zi de zi!
3. Întoarce-te spre spiritualitate și atrage iubirea pentru a face energia negativă să dispară. Nu mai sta ancorat în trecut, crede în propria intuiție și nu mai permite pesimismului să îți controleze viața. Fii stăpânul și regizorul propriei vieți și vei constata că poți influența viitorul prin gândirea pozitivă…

Aplicând aceste tehnici vei atrage în viața ta oamenii potriviți, situațiile favorabile și te vei umple de o pace interioară care îți va da putere să realizezi tot ceea ce ți-ai propus.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente