Home / Stiri / Sore, prima imagine după ce a născut! Uite cum arată fetiţa artistei!

Sore, prima imagine după ce a născut! Uite cum arată fetiţa artistei!

Sore a devenit mămică în urmă cu câteva zile. Astista a născut astăzi o fetiţă sănătoasă, de trei kilograme, care a primit nota 10 din partea medicilor.

sore 1

„De vineri, viata mea a căpătat alt sens! Vă mulţumim tuturor pentru gânduri şi urări”, a scris Sore pe pagina ei de Facebook, acolo unde a postat şi o fotografie cu ea şi fetiţa ei. Postarea a adunat peste 70 de mii de like-uri.

„Parcă nici nu îmi vine să cred, nu îmi dau seama când au zburat cele nouă luni, când am trecut prin toate fazele dezvoltării lui bebe în burtică și iată-mă acum în pragul celei mai  fericite zile. Am fost, pe rând, plină de energie, nervoasă, leneșă, activă, pofticioasă, temătoare, optimistă. Am permis tuturor să-mi dea sfaturi, vizibil emoționați și fericiți pentru mine.

Cu unele am fost de acord, pe altele am preferat să nu le aud. Am mâncat cum am poftit și ce am poftit, însă am încercat să fiu conștientă că tot eu voi lupta să revin la silueta de dinainte (și zic eu, m-am descurcat onorabil),” a scris Sore pe blogul ei cu o zi înainte să nască.

sore 2

Sursa foto: facebook.com