De curând, artistul Ştefan Bănică Jr. a vorbit în cadrul unui interviu oferit unui ziar local despre perioada copilăriei şi adolescenţei, dar şi despre relaţia pe care a avut-o cu tatăl său.
Bănică a declarat că tatăl său s-a opus la început alegerii carierei sale:
„Era împotrivă. Nici nu-i demonstrasem foarte multe înainte de admiterea la Institut… El a spus «Oau!» abia după ce a aflat că am intrat la Institut. Nici nu a ştiut că am dat examen. Ţin minte că mi-a zis că l-a sunat noaptea Olga Tudorache şi i-a spus: «Băi, ce băiat mişto ai!» Şi atunci a făcut ochii mari. Din momentul acela, relaţia cu el s-a schimbat.
Pentru că până atunci nu mi-a dat niciun gir de încredere. Dar este o lecţie pentru mine, în profesia mea, şi este o lecţie de viaţă pentru abordarea aceleiaşi probleme cu băiatul meu. Dar, într-un fel, tratamentul ăsta mai dur al lui taică-meu mi-a prins bine. Mi-a spus aşa: «Gândeşte-te la ce am făcut eu şi ce sunt eu. Decât să intri pe scenă să iei şi să duci tava, mai bine găseşte-ţi altă meserie». Şi eu i-am zis că n-o să duc niciodată tava şi că am să duc numele de Bănică mai departe. Apoi tata m-a prezentat lui Petrică Gheorghiu, un mare actor si un om extrem de important în viaţa mea. Sunt doi oameni care mi-au marcat cariera la debut: Petrică Gheorghiu, care m-a pregătit pentru teatru şi, la Institut, Ion Cojar, profesorul meu…
Tata i-a spus lui Petrică Gheorghiu să mă ia deoparte şi să-mi spună că asta e o meserie grea şi că nu se face aşa, «ţaca-paca». Domnul Petrică m-a zgâlţâit din toate temeliile şi m-a lăsat să înţeleg că aveam o responsabilitate dublă faţă de ceilalţi: «Tu esti băiatul lui Ştefan Bănică». El a găsit un repertoriu potrivit farmecului vârstei şi prospeţimii mele, la 18 ani. Iar mama m-a sprijinit, a avut încredere în mine. Pe vremea aceea, la facultatea de teatru erau cam 250 de oameni pe un loc, la băieţi. I-am promis mamei că o să iau bacalaureatul şi o să intru la facultate. Ce am promis, aia am făcut. La 17 ani şi 10 luni eram student la IATC. Nu-ţi dai seama ce bucurie, ce fericire pe capul meu, ce însemna atunci, pe vremea aia, să fii student la teatru, ce onoare!”, a relatat Ștefan Bănică Jr.
Sursa foto: rol.ro
