Stela Popescu, viaţă de poveste

Share

Celebra actriţă, Stela Popescu, denumită „Regina teatrului de revistă”, a împlinit zilele acestea frumoasa vârstă de 80 de ani. Cu această ocazie, vom derula o serie de evenimente din viaţa sa de poveste.
1361198569288
La data de 21 decembrie 1935, se năştea în Basarabia, mai precis, în Bălţi, cea care avea să devină o mare stea a teatrului românesc.  Părinții săi erau de profesie, învăţători însă cu toate acestea  familia actriţei Stela Popescu au avut multe probleme. Atunci când ţinutul Basarabiei a fost invadat de către armata rusă, în anul 1940, tatăl său a fost deportat în Siberia, deoarece a fost considerat o persoană intelectuală, prin urmare, un duşman al poporului său. După puţin timp, actriţa şi mama sa s-au retras la Braşov. Datorită susţinerii mamei sale, Stela a putut trece peste toate obstacolele, pentru a ajunge acolo unde şi-a propus.

În 1953, Stela Popescu a început Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki”, la care a renunțat după un an și jumătate.  În anul 1956 a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. După ce a terminat facultatea, Stela a fost repartizată la Teatrul din Brașov, unde susținea în jur de  400 de spectacole pe an. Din anul 1963 până în anul 1969,  a fost actrița Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, după care, s-a angajat la Teatrul de Comedie.

În ceea ce priveşte viaţa personală, pentru a fi împreună cu marea sa dragoste, scriitorul Mihai Maximilian, a trebuit să divorţeze de primul său soţ. În ceea ce priveşte momentul întâlnirii lui Mihai, aceasta a declarat următoarele:

 „M-a furat practic. A fost dragoste la prima vedere”.

„Am ieşit la o cafea după ce lecturasem un text de-al lui la teatru. A fost dragoste la prima vedere. Am simţit atunci că fără el nu mai pot continua”.

„Eram căsătorită cu un om de altfel foarte liniştit şi cu care nu am avut nici o problemă. Eu aveam 33 de ani, iar Mihai 35 de ani când ne-am cunoscut”.

În continuare, aceasta a declarat cum anume a cucerit-o marea sa iubire:

„Dragostea este o chimie inexplicabilă, dar pot spune că era teribil de inteligent, îmi inspira încredere şi avea un simţ al umorului foarte dezvoltat. La început a fost şi puţin introvertit şi mai tăcut, dar cu timpul a ajuns să vorbească mai mult ca mine”.

La două săptămâni după ce s-au cunoscut, cei doi s-au mutat împreună, iar după câţiva ani, s-au căsătorit.

În ceea ce priveşte latura copiilor, aceasta a susţinut că:

„Noi nu am vrut să avem copii, dar am înfiat o nepoată de-a soţului meu, Doina Maximilian. Avem şi o nepoată de la ea, Stanca Radu, care este o tânără actriţă foarte talentată”.

După ce, în anul 1998, dragul său soţ s-a stins din viaţă, aceasta a afirmat că:

„Atunci am crezut că nu mai pot trăi. Pentru mine, Puişor, aşa cum îi spun eu lui Mihai, era totul. Noi doi petreceam foarte mult timp împreună. Ne plăcea să stăm singuri. A fost groaznic atunci, dar mi-am zis că trebuie să continui să joc pentru el. Mi-a scris texte după care joc şi acum. Aşa că în acel an am jucat pentru Revelion deşi trecuseră doar două săptămâni de la moartea lui. Am simţit că o fac pentru el”.

În prezent, talentata actriţă continuă să joace  la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”.

 

 

Sursa photo: unica.md

 


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news