Tudor Chirilă, despre despărțirea de persoana iubită: „Iubește-o în absență. Va fi ca și cum te-ai arunca de nebun într-un zid!”

Share

Într-un mesaj postat pe blogul său, Tudor Chirilă a vorbit despre despărțirea de persoana iubită, fanii săi fiind impresionați de cât de bine scrie artistul.

vocea-romaniei-2016-tudor-chirila-smiley-1024x683

„Nu-i cere cadourile înapoi. E atât de meschin. Mai poți rememora fericirea mândră pe care ai încercat-o când i le-ai oferit? Dacă faci asta, n-o să rămâi cu nimic. Nici măcar cu amintirile. Acum, poate că îți vine s-o omori. Și să te omori și pe tine. Milioane de feluri în care ai putea s-o rănești. Niciunul dintre ele n-o să-ți astâmpere setea. Să rănești femeia care ți-a ciopârțit sufletul e ca și cum ai bea zeama de varză în desert.

Dupa prima înghițitură nu-ti va mai fi de ajuns un butoi întreg. Demnitatea în suferință pare a fi singura cale. E spirt pe rana deschisă. Ustură și curăță. Nu încredința prietenilor tăi povestea voastră. Ei te iubesc necondiționat și-ți vor face dreptate aruncându-i vorbe de ocară. N-au fost în patul vostru când ea-ți furnica spinarea cu o singura atingere. N-au fost nici când îți lingea rănile provocate de războaie sau batălii cotidiene. N-au fost în casa sufletelor voastre. S-au învârtit în jurul ferestrelor aburinde în spatele cărora voi doi erați unul, sărbătorind un Crăciun cald. Și atunci? Ce rost au ei?

Ești singur în vârtejul suferinței tale și dacă vrei să ieși trebuie să tragi aer în piept și să te scufunzi până se sfârșește. Mai degrabă iubește-o până când iubirea ți se face apa și se scurge prin toți porii. Iubește-o în absență. Va fi ca și cum te-ai arunca de nebun într-un zid.

De sute, de mii de ori. Neclintit, zidul îți va rupe oasele, pielea ți-o vei zdreli, iți vei sfâșia hainele până când te vei fi prelins în praful de la baza lui. Un somn lung te va cuprinde, apoi te vei trezi ca după un coșmar pe care vei încerca să-l rememorezi. Soarele dimineții nu-ți va da timp și vei uita. Cu fiecare zi care va trece vei mai fi uitat puțin câte puțin…Vindecă-te singur. E tot ce poți face pentru tine”, a scris Tudor Chirilă pe blogul sau.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente