VIDEO: Un lucru uimitor s-a descoperit în urma unei erupții a unui vulcan. Nimeni nu a mai văzut așa ceva!

Share

Unul dintre geologii Observatorului Vulcanic din Hawaii a făcut o descoperire uimitoare în urma unei erupții care a avut loc la începutul lunii ianuarie a acestui an. Conform „Star Advertiser”, geologul Tim Orr a declarat despre bucata de lavă pe care a găsit-o că „Este un lucru foarte ciudat. Nu s-a mai văzut așa ceva până acum”.

Un lucru uimitor s-a descoperit în urma unei erupții a unui vulcan

Bucata de lavă găsită de geolog se aseamănă cu un obiect lucios, negru, și are forma și dimensiunea caracteristice Lacrimii lui Pele, care este o formațiune geologică denumită astfel după numele celei mai cunoscute zeițe din Hawaii, Pele, cunoscută ca fiind zeița vulcanului. Aceste „lacrimi” se formează de obicei în momentul în care mici bucăți de lavă, care au fost topite, se răcesc într-un interval de timp foarte scurt și alcătuiesc particule de sticlă, care se aseamănă cu niște lacrimi.

Acest obiect negru găsit după erupția vulcalului Kilauea are o formă ovală, având dimensiunea de 1,27 centimetri. Faptul care a reușit să surprindă cu adevărat geologul este acela că interiorul acestei „lacrimi” este gol, suprafața lui fiind extrem de fragilă, precum este cea a unei coji de ou.

Această goliciune din interior este motivul care-l face să fie unul ieșit din comun, geologul afirmând că „Faptul că este gol este cu adevărat interesant”.

Imaginile cu acest obiect au fost postate de către geologi pe site-ul oficial al Observatorului și l-au denumit „cea mai interesantă Lacrimă a lui Pele”. Fiind însă unicul obiect de acest tip care a fost descoperit vreodată, Tim a confirmat faptul că acesta a avut un proces de transformare diferit față de Lacrimile lui Pele. Geologul presupune că acest obiect ar fi luat naștere în momentul în care lacul de lavă din vulcan era în mișcare și arunca materie în aer…

Geologii au postat chiar și pe Internet diverse clipuri video care au imortalizat momentul erupției vulcanului Kilauea.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente