Într-un interviu acordat de curând, unui site dedicat femeilor, fotomodelul şi viitoarea mămică, Valentina Pelinel (35 de ani), a vorbit despre părinţii săi, care au făcut tot posibilul ca aceasta să aibă o copilărie cât mai fericită.
„Părinții mei, doi oameni înalți, frumoși, care nu treceau neobservați împreună, dar nici separat. Mama: o fire sensibilă, caldă, generoasă și foarte muncitoare; a muncit de la 16 ani (istoria se repetă, că și eu muncesc de la 15 ani) ca tehnician proiectant; muncea la serviciu și își aducea și lucrări acasă, ca să ne putem descurca cu banii (…). Blondăm cu ochi albaștri, mama a fost întotdeauna cochetă. Mi-o amintesc în bucătărie, când gătea, că se «mâzgălea» cu tot felul de fructe și alimente pasate pe față, își făcea măști și nu ieșea din casă nici să ducă gunoiul fără dungă de tuș la ochi, de care, recunosc, nici eu nu mă lipsesc foarte des”.
„Tata, un bărbat superb, o fire libertină, partenerul meu de macao și tabinet în weekend. De multe ori renunțam la joaca cu copiii ca să mă joc cu el, pentru că îi făcea plăcere, făcea glume, râdeam și… să nu uit, ne trișam sau, mai bine spus, ne lăsam trișați unul de altul. Spunea mereu că are o bâtă pregătită pentru când mă fac mare și se va face coadă de băieți la ușă, era tare haios. Îi plăcea să mă tachineze, că eram înaltă și foarte slabă, mă striga «Olive» prin casă și dacă mă enervam, îl bufnea râsul; el, de altfel, tot înalt și slab era, brunet cu ochi negri. Avea, cum se spune, «caterincă». Era gestionar și, la acea vreme, era ceva să poți să mănânci carne și mezeluri, care se dădeau cu rație și pentru care stăteai la cozi interminabile. Îmi amintesc și acum că am intrat odată în bucătărie și era un pește imens care zăcea pe linoleu și el mi-a spus: «Uite, pentru tine, scoate-i ochii, rupe-i coada, fă-i ce vrei, pentru tine l-am adus»”, a relatat Valentina.
În ceea ce priveşte moartea timpurie a tatălui său, Valentina a declarat:
„A plecat prea devreme dintre noi. Un om puternic în aparență, dar foarte sensibil (plângea la filme, plângea când auzea anumite melodii și a plâns în hohote, dar nu în fața mea, când am plecat în prima și singura mea excursie, de trei zile, la Bușteni, la Vila Fraga). Deloc bolnăvicios de felul lui, tata a căzut brusc la pat la începutul anului 1996, și în aprilie, cu câteva zile înainte de ziua lui, în preajma Paștelui, s-a stins. Poate din punctul de vedere al mamei nu a fost cel mai bun bărbat, însă pentru mine a fost și va rămâne un tată bun, cum e normal”.
