Valentina Pelinel, dezvăluiri despre botezul lui Milan: „Nu facem botezul fără tati”

Share

Valentina Pelinel își crește singură copilul pe care îl are împreună cu Cristi Borcea, pentru că acesta se află la închisoare. Se pare că fotomodelul e hotărât să nu îl boteze pe cel mic până nu ajunge acasă și tatăl acestuia.

valentina-pelinel-despre-botezul-fiului-ei-si-al-lui-cristi-borcea-nu-facem-botezul-fara-tati

Valentina Pelinel a adus pe lume, spre sfârșitul anului trecut, un băiețel pe nume Milan, al cărui tată, Cristi Borcea, se află la închisoare. Deși cel mic nu este prea familiarizat cu o figură paternă, fotomodelul este decis să schimbe lucrurile și vrea ca partenerul ei de viață să ia parte la toate evenimentele importante care-l privesc pe micuț.

Deși Milan are deja câteva luni, ea nu are de gând să-l boteze până nu va fi lângă ei și Cristi Borcea, chiar dacă asta înseamnă să mai aștepte un timp. Într-o emisiune difuzată la Pro TV, Valentina Pelinel a vorbit despre fiul ei și ce a moștenit de la fiecare dintre părinți.

„Momentan ne dorim foarte tare să facem măcar slujba de botez la biserică a lui Milan, așa că despre petreceri nu pentru noi, doar pentru alții deocamdată. N-am stabilit data botezului și nici detaliile, pentru că nu facem botez fără tati.

Mai amânăm, iar până atunci muncim cu drag și spor. Milan e foarte bine, crește frumos, e sănătos, e zâmbăreț. Seamănă cu amândoi. Cel mai important e că a luat de la tati ochii albaștri, pentru că mami așa și-a dorit. A luat multe de la amândoi, gesturi…

Când apare un copil în viața ta, se schimbă totul și nu poți să înțelegi asta până nu devii părinte. N-au fost luni perfecte, pentru că nu a fost tati lângă noi, dar Dumnezeu ne-a dat un băiat extraordinar. Cristi a reușit să-l vadă pe cel mic. M-am mutat în casa familiei iubitului meu, așa cum e normal, e copilul nostru. Lui Milan i-am creat un univers al lui”, a spus Valentina Pelinel.


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news