Viaţa lui Theo înainte şi după CHIMIOTERAPIE: „…a fost multă durere fizică, mult chin, nu a fost totuși cea mai urâtă perioadă din viața mea”

Share

Povestea lui Theo, în vârstă de 40 de ani, din Bucureşti, este una tristă, dar, în acelaşi timp, fericită.

Viaţa lui Theo înainte şi după CHIMIOTERAPIE. „...a fost multă durere fizică, mult chin, nu a fost totuși cea mai urâtă perioadă din viața mea

Theo, mamă a doi copii, cu un stil de viaţă echilibrat, nefumătoare, căsătorită cu Filip, a descoperit la un control de rutină al sânilor o modificare cât un bob de mazăre. După aceea, a urmat operaţia de lumpectomie şi…CHIMIOTERAPIA.

Theo povesteşte cum şi-ar fi dorit să ştie ce o aşteaptă în urma acestei CHIMIOTERAPII. Şi pentru că nu a găsit nimic, nicăieri, a hotărât să îşi împărtăşească experienţa ei:

„După un palpat de sân de rutină, așa cum obișnuiam să fac din când în când, am descoperit o modificare cât un bob de mazăre. Au urmat pe repede înainte o serie de investigații, o tumoră reperată în sânul drept și o operație sectorială cu înlăturarea ganglionilor limfatici din axilă.

Creierul meu s-ar fi simțit mult mai confortabil să fi avut o listă clară, cu liniuțe, care să îi spună cum se întâmplă chimioterapia vieții, ce reacții apar, când apar, de ce apar, cum pot fi înfruntate sau depășite. Dar o astfel de listă e cam greu de găsit. Și pot înțelege de ce – suntem diferiți, reacționăm diferit la tratament.

Au fost în jurul meu doamne care, cu exact același tratament, au dus totul mult mai ușor, fără efecte secundare considerabile, față de mine, care le-am avut cam pe toate, sau doamne care au dus totul mult mai greu. Cred că este esențial cum te raportezi la tratament și la toate efectele lui. Și trebuie să crezi că vor trece. Într-un fel sau altul, chiar trec.

Orice cură de chimio începe cu analize – hemoleucograma. Numărul de leucocite va deveni un reper esențial în următoarele luni. Recoltarea se face înainte de cură, în ziua a opta de la cură, între cure și înainte de cura următoare.

Dacă leucocitele/neutrofilele sunt spre zero (cum au cam fost la mine), a fost inventată o injecție cu factor de creștere (Zarzio/Neulasta) – care stimulează măduva să producă altele noi. Măcar există ceva care ajută la creșterea numărului leucocitelor, deci a protecției împotriva infecțiilor. Pentru că, atunci când leucocitele sunt puține, poți să cam mori, un pic, chiar și de la o răceală.

Și aici vine regula numărul 1poartă mască chirurgicală: în public, în casă, dacă ai oameni răciți în jur. Dacă ai copii, cum este cazul meu, este mai complicat să te ferești, dar nu imposibil. Până la urmă, și copiii trebuie să afle secretul: mami uneori este Ninjago și de-aceea poartă mască.

Ferește-te cât poți de mult de mulțimi, de aglomerații. Dacă trebuie, ieși cu masca, indiferent dacă se uita unii cruciș la tine. Mai bine așa, decât să te expui.
Dezinfectează des clanțe/toalete/spațiul în care stai.
Dezinfectează-ți mâinile des.
Revenind la injecțiile cu factor de creștere – acestea se fac subcutanat, nu dor la injectare pentru că dor după. Pe scurt: să naști leucocite, este ca și cand ai naște natural. Și am născut ceva în perioada asta. Sunt dureri de oase/bazin/spate, te trec toate transpirațiile (apropos, sunt cam antipatice transpirațiile acestea chimizate și miros urâțel. Dar trec).

La prima injecție, e ok, fără mari dureri. De la a doua în sus, treaba devine mai serioasă. După două-trei injecții mai faci o hemoleucogramă, ca sa vezi dacă ai născut leucocite destule sau nu… și tot așa. Dozarea depinde mult de medicul care urmărește chimioterapia. Eu am avut un doctor minunat (Dr. Nicorescu/Neolife) care a fost mereu atentă și căreia, la drept vorbind, nu știu cum să îi mulțumesc pentru tot.

Pentru cei care vor să facă tratamentul în afara țării, așa cum am vrut eu inițial, să ia în considerație că există și etapele acestea între cure. Cine își asumă asta, măcar să o facă în cunoștință de cauză.

Înainte, în timpul și după chimio
Pentru cură se face o mică pregătire înainte – via perfuzie se hidratează venele, se pun diverse anti-vomitive, anti-alergice etc. Apoi vine tratamentul propriu-zis (la mine a fost o dată la trei săptămâni, în total patru ședințe de doxorubicina și patru de Docetaxel) și hidratarea de a doua zi.
Vei sta multe ore în șezut/întinsă, cu o mână la vedere. Deci, evită mânecile strâmte. Ia-ți haine confortabile pentru terapie.
În general, în sălile de chimio este răcoare (cel puțin așa știu că se întâmplă și în străinătate și același lucru a fost și aici). Deci, ia-ți la tine un șal mai gros, păturica să te învelești.
O cură poate dura și cinci-șase ore cu toată pregătirea. Pentru mine a funcționat să am carți/reviste/filme ca să-mi țină mintea ocupată și timpul să treacă mai usor.
Nu poți ști niciodată ce reacții vei avea la tratament, deci ideal este să nu stai singur(ă) acolo, să nu pleci singur(ă) de la tratament, oricat de curajos(oasă)/puternic(ă) ai fi.
În timpul terapiei nu ai voie să mănânci, deci e mai bine să o faci înainte. Și să te hidratezi zdravăn. Poți merge la toaletă în acest timp.
Zâmbește! Chiar dacă ești singurul care face asta dintre toți pacienții, te ajută și pe tine, îi ajută și pe alții care poate sunt într-o stare mai rea și, în plus, m-am gândit mereu că îi ajută și pe doctori. Cred că e chiar greu să vii mereu la serviciu și să vezi doar oameni înghițiți de tristețe, de boală, care nu se gândesc decât la propria durere și nefericire.

Chimioterapia este o experiență extrem de personală și greu de descris. În cazul meu, nimic, dar nimic – nicio carte ori site nu m-a putut pregăti pentru prima doză. Este anihilator. Pur și simplu esti anihilat ca ființă umană.

După câteva ore de la cură nu mai vedeam decât un rău suprem, pentru că mă redusesem complet la starea de rău. Nu mai puteam gândi limpede și pur și simplu îmi pierdusem respirația. Vomă – frison – vertij – durere de cap cruntă – constipație – o senzație de sfârșeală nesfârșită – neutrofile zero – factor de creștere – dureri de oase – mameloane înroșite (de la doxorubicina)… aventura mea a fost suficient de intensă. Dar, dupa cum spuneam, efectele pot varia mult de la persoană la persoană.

În general, după o săptămână de la cură, viața devine încet-încet mai luminoasă. Eu am simțit ca și când a intrat așa, o rază în creier și am reușit iar să respir. Alte efecte secundare: unghiile se îngălbenesc (mai ales de la docetaxel) sau chiar pot cădea. Se recomandă un anumit tip de ojă ca să le protejeze. Oricum, vor crește la loc.

Partea de mucoase este și ea afectată (cerul gurii se albește și parcă începe să coboare omulețul fix cât să te împiedice să înghiți ușor). Pot apărea afte, senzația de limbă tăiată.

Remediu: bicarbonat de sodiu – pune o linguriță de bicarbonat într-un pahar cu apă și clătește gura. Calmează tare bine pH-ul ăla de o ia razna.

Remediu anti-vomitiv neconvențional: Pentru mine, cel mai bun remediu anti-vomitiv a fost Coca-Cola. Nu am fost niciodată o mare băutoare de carbogazoase, dar două guri de Cola chiar au ajutat. Așa că am avut mereu doze mici în casă pentru urgențe vomităcioase. Evident că medicul prescrie și o serie de alte medicamente (ondesetron).
Hidratarea – Hidratarea este, desigur, foarte importanta pentru o stare cat mai buna si pentru rinichi cat mai fericiti in conditiile date.
Mișcarea – Este esențial să te miști. Oricât ți-ar fi de greu, mișcă-te. Cât de puțin, dar mișcă-te: pur și simplu plimbă-te (în casa, apoi afară, în jurul casei, apoi pe distanțe mai lungi), fă exerciții cât de simple, dar mișcă-te.
Eu am facut sau am încercat să fac yoga. O vreme mi-a reușit, o vreme nu, dar am compensat cu plimbări mai lungi. Mergeam cinci-zece km pe zi. De ce? Pentru că te oxigenezi, ți se oxigenează țesuturile, te ajută și la hidratare.

Alimentație și produse naturiste de susținere
Părerile sunt… câți oameni există. E util, desigur, să mănânci cât mai variat și mai sănătos. Doar că pe timpul tratamentului percepția gustului poate fi alterată, unele alimente îți vor face greață, altele nu îți vor mai plăcea, așa că până la urmă vei mânca ce vei putea.
Cât despre produse naturiste, după ce am citit o sută de păreri și recomandări, am mers pe varianta – armurariu (ajută ficatul să se detoxifice) și cânepa. Dar nu înseamnă că aceasta este soluția ideală. De fapt, te ajută orice crezi că te ajută. Până la urmă, omul are nevoie de speranță și nu contează dacă aceasta are formă de ciuperci Agaricus sau mai știu eu ce alte prafuri și pilule.

Estetice
Dacă nu ai, ia-ți o paletă de farduri neutre (maro/bej/negru/sidefiu). Cea mai bună investiție a fost eyeliner-ul (tuș de ochi) și creionul dermatograf. Mie mi-a fost de mare folos să încerc să rămân conturată ca femeie în perioada terapiei, căci, da, părul cade. Și, treptat, și sprâncenele și genele. Chiar și părul din nas, iar ăsta e un aspect de-a dreptul hilar (senzația de nas care curge fără să apuci să previi te face să conștientizezi ce bine e să ai păr în nas).
Dar exista și un avantaj în toată chestia asta – adio, epilat inghinal, adio, epilat, în general.

Pielea devine mai uscată – nici fardurile nu stau prea mult pe ea. Hidratarea e importantă – eu am folosit unt de shea.
Caută-ți variante care ți se potrivesc legate de lipsa podoabei capilare înainte de a începe tratamentul. După ce începi, îți va fi mult mai greu să cauți.
Există peruci de diferite feluri – păr natural/ sintetic. Du-te într-un magazin și probează. Poate fi chiar amuzant. La mine nu a funcționat varianta perucă, pentru că nu există peruci cu părul creț ca al meu și, deși am primit una din SUA, arătam ca o tanti și nu prea m-am simțit confortabil cu ea.
În jurul meu erau doamne care și-au găsit peruci minunate și nici nu se cunoștea că nu este părul lor și au fost foarte bine așa tot tratamentul.

Fă-ți perucă din părul tău – eu am aflat mult prea târziu despre această varianta, când părul meu deja se deteriorase și era extrem de friabil și nu am mai apucat să fac. Dar știu o persoană care și-a tăiat părul foarte aproape de rădăcină, în șuvițe, și l-a trimis undeva în Galati la o doamnă care face peruci.
A ieșit foarte ok și femeia era fericită că își purta propriul păr.

Turbane – am făcut un mic research în istoria modei din zona asta de acoperit capul și mi-a rezultat turbanul. Așadar, mi-am luat multe șaluri (drepte și endless), colorate, cercei opulenți și m-am poziționat excentric-african în această terapie. Sunt o grămadă de tutoriale despre cum să-ți faci turbane (cred ca pot ține un mic workshop cui îi trebuie). Avantajul este că ies mereu altfel, sunt amuzante și ușor de acceptat de copii/oameni.

Am văzut și persoane care nu au purtat nimic și le stătea foarte bine pentru că știau să-și poarte cu multă grație lipsa.

Deși a fost multă durere fizică, mult chin, nu a fost totuși cea mai urâtă perioadă din viața mea, așa cum au considerat-o mulți prieteni. Curios, dar chiar nu am perceput-o așa, ci mai degrabă ca pe o perioadă de căutare și de înțelegere. A mea, a rostului, a lui Dumnezeu din noi și a nădejdii, a dragostei și a credinței.

Pentru că într-o experiență de acest fel este important să crezi – în orice. Ajută-te prin orice simți că îți e util. Și lasă-i și pe cei din jur să ajute. Însingurarea nu face deloc bine, pentru că îți poate da niște idei mult mai sumbre decât realitatea, îți poate accentua anumite temeri și îți poate, pe scurt, sabota vindecarea.

A dat Dumnezeu să am lângă mine oameni incredibili, în afară de toți ai mei care au fost atât de curajoși. Ingrid, fetița mea, minunat de bravă și de înțeleaptă, mi-a zis mereu că eu nu sunt bolnava, ci este doar o perioadă mai dificilă.

Iani, băiețelul meu mic-mic, «a citit»  icoane cu mine, pentru mine, ca să se faca «mami» bine și m-a mângâiat mereu și m-a asigurat că e mai bine fără păr decât cu perucă. Felix a fost mereu cu mine și m-a ridicat și m-a ținut și mi-a zis bancuri și, mai presus de toate, A FOST.

Mama a avut grijă de tot și de toate, iar sora mea cea minunat de bună m-a antrenat «Agripina» style când o mai luam pe alături. Am avut alături o grămadă de prieteni noi sau vechi.

Oamenii din jur reacționează ciudat la un diagnostic greu – mulți nu te mai sună, nu te mai caută sau, când o fac, e cu așa o stânjeneală, de te doare sufletul pentru ei. Pentru că știi că te iubesc în continuare, dar le este o frică teribilă de moartea aia care pare că-ți dă târcoale. Tocmai ție, care ești tânăr, ai încercat mereu să faci lucruri bune în viața ta, ai avut o dietă sănătoasă, nu ai fumat, nu ai băut și care semeni pe la coordonate cu ei.

Dar sunt și oameni cu care te trezești deodată alături și merg cu tine pe drumul greu și ți-l luminează cum pot ei mai bine. Și nu poți să nu te gândești ce om norocos ești. Am citit de curând într-o carte o povață a unui duhovnic – Atanasie, pe care am încercat să o urmez și care mi-a adus conștiința și recunoștința pentru toți cei din jur.

Atunci când te duci seara la culcare și nu știi cum să te rogi, poți încerca asa: «Doamne! Pentru rugăciunile celor care mă iubesc, păzește-mă și mântuiește-mă». Și apoi îmi amintesc de chipul fiecărui om care se gândește la mine cu un sentiment de dragoste: Felix, Ingrid, Iani, Mama, Elena, Bogdan, Lilik, Dana, Sorin, Carla, Rene, Anca, Diana, Larry, Sabina, Olivia, Andreea, Dani, Raluca, Simona, Steli, Oana, Matei, Elena, Lumi, Alina, Raluca, Andrada, Ramona, Radu, Lena, Cris, Silviu, Aurelia, Liana, Bogdan, Sânziana, Georgiana, Cosmina, Cătălina, Alin, Iulia, Anda, Cami, Dana, Costin, Dana, Livia, Flore, Kosta, George, Ioana, Dragos, Nicoleta, Iulian, Iohanna, Laura, Lenci, Mădălina, Mihai, Lili, Mara, Iani, Stelian, Oana, Elena, Simona, Yair, Mirela, Ramona, Valeria, Vanghi, Zaz. Pentru că doar dragostea ne poate salva. Și iertarea.”

Theo-225x300

Mulțumim, Theo! Mulțumim ca ai impartasit cu noi povestea care te-a facut sa iti gasesti  rostul, pe Dumnezeu, dragostea și credința…

 

Sursa: avantaje.ro


Share
Abonează-te pe:Yve.ro news

Articole recente