Suntem supuse greselii cand vine vorba de machiaj, poate din lipsa de neatentie sau din nestiinta. Trebuie sa stim doar cum sa le corectam sau, mai degraba, cum sa le evitam mai ales cand vine vorba de aspectul nostru si trebuie sa aratam impecabil.
Fiecare femeie, odata cu trecerea timpului, doreste sa arate mai tanara decat varsta ei din buletin. Sa aruncam o privire asupra catorva greseli care te pot imbatrani, in loc sa-ti evidentieze frumusetea:
Excesul de anticearcan pe pungile ochilor
Zona din jurul ochilor este mult mai delicata si tinde sa se subtieze cu inaintarea in varsta. Cand incerci sa acoperi petele negre de sub ochi, evita sa aplici prea mult anticearcan, pentru ca te poate face sa arati mai in varsta decat esti. Mai degraba, aplica un anticearcan luminos doar pe zonele in care vezi petele negre si apoi amesteca cu o pensula sintetica pentru anticearcan, distribuind uniform produsul.
Prea mult sau prea putin fond de ten
Evita sa aplici prea mult fond de ten pe fata, pentru ca acesta va evidentia orice linie fina si nu vrem asta, nu? Pe de alta parte, daca nu aplici destul fond de ten, toate imperfectiunile vor fi evidente, ceea ce trebuie, de asemenea, evitat. Asigura-te ca ai cel mai bun fond de ten care se potriveste tipului tau de piele. Formula hidratanta cu particule reflectorizante ale luminii poate crea o fata stralucioare. Poti alege crema BB sau hidratantul colorat, in loc de fond de ten, deoarece va arata mai natural si mai luminos, dar va ajuta si la acoperirea imperfectiunilor. Dupa ce ai aplicat o baza, apasa cu un buretel de machiaj pe zonele unde exista riduri evidente, caci te va ajuta sa indepartezi orice exces de produs si va asigura un finisaj delicat si frumos.
Exces de pudra
Multe femei aplica pudra pe toata fata, ceea ce poate amplifica aparitia liniilor fine. Nu gresesti in a stabili machiajul cu ajutorul unei pudre, dar evita aplicarea ei in zona de sub ochi sau in alte zone in care liniile fine sunt foarte evidente.
Piele uscata
O alta greseala frecventa a femeilor este lipsa de hidratare a pielii. Mai ales aplicarea machiajului pe o fata uscata te poate imbatrani semnificativ. Mai degraba, asigura-te ca gasesti produsele potrivite pentru tipul pielii tale, pentru a o hidrata si hrani. De asemenea, nu uita de tratamentele de noapte care actioneaza asupra pielii in timpul somnului.
Poti folosi produse pe care le gasesti in magazine sau sa alegi tratamente naturale pentru hidratare. Uleiurile naturale nu contin chimicale daunatoare pielii si ajuta la hidratarea ei. Unele dintre ele sunt: ulei de cocos, de migdale dulci, de avocado, de masline, de trandafir. Aplica inainte sa mergi la culcare si te vei trezi dimineata cu o piele proaspata, hranita si stralucitoare! Machiajul aluneca usor, daca pielea este bine hidratata! De asemenea, asigura-te ca exfoliezi regulat pielea, scapand de celulele moarte, caci va ajuta ca machiajul tau sa arate foarte neted si frumos!
Unele tipuri de ruj te pot face sa arati mai in varsta
Avansand in varsta, ai nevoie de atentie asupra produselor pe care le folosesti, iar rujul nu face exceptie. Anumite produse pot adauga cativa ani varstei tale, de exemplu, rujurile prea inchise, prea uscate, mate sau metalice. Toate aceste tipuri de ruj tind sa evidentieze liniile fine, nefiind ceva care sa iti aduca tinerete! Alege rujurile in culori naturale, produse hranitoare si hidratante si nu neglija folosirea luciului de buze, incat ajuta la aspectul unor buze mai pline. Pentru a evita imprastierea rujului, da contur buzelor cu un creion inainte de a aplica rujul sau luciul de buze, acesta te va ajuta la rezistenta culorii.
Machiaj nereusit
Alegerea fardului de ochi poate evidentia aparitia liniilor fine si a ridurilor, deci evita aplicarea fardurilor sclipitoare, stralucitoare si metalice pe zonele in care ai linii fine si “laba gastii”. Ridurile devin mai evidente cand aplici un fard stralucitor peste ele. Mai degraba, alege fardurile mate si culorile calde. O alta greseala in ceea ce priveste machiajul este excesul de fard pe pleoapa de jos. Evita excesul de rimel pe genele pleoapei de jos sau de dermatograf pe linia acestora. Nu va face decat sa atraga atentia asupra cearcanelor. Daca vrei sa arati mai tanara, pastreaza zona de sub ochi proaspata si curata, doar aplica putin anticearcan si un strat de rimel si esti gata de plecare!
Fardul de obraz
Adesea tindem sa zambim si sa aplicam fardul de obraz chiar pe pometi si nu gresim, cand avem 20 de ani; dar pentru o varsta mai inaintata, pielea are tendinta sa se lase, deci evita sa atragi atentia asupra ei. Aplica fardul putin mai sus, chiar pe zona mai inalta a obrajilor, si imprastie pe pometi evitand sa ajungi prea aproape de nas. Alege nuantele delicate, lumioase si mai naturale (rozul luminos sau piersica sunt cele mai bune), evitand fardurile de obraz prea inchise sau prea luminoase…