HomeFRUMUSETEIngrijirea corpului Rezistați caniculei!

Rezistați caniculei!

autor Elena Yvette
Data publicării: Data actualizării: 853 views
Rezistați-caniculei in Ingrijirea corpului

Nu există persoană care, în lunile de iarnă, să nu viseze la însorita vară. Dar, o dată cum căldurile devin suverane, declanşând pleiada de inconveniente caracteristice, parcă regreţi serile petrecute la gura sobei, privind pe geam ninsoarea.

Rezistați caniculei!
Există oameni, şi nu puţini la număr, cărora temperaturile mari le provoacă o reală suferinţă fizică. Aceştia au permanenţă senzaţia de lentoare în mişcări, de oboseală mentală, suferă de edeme, transpiră excesiv, respiră cu greutate, şi asta zi de zi, fără deosebire, perturbându-le grav ritmul de viaţă. Majoritatea „victimelor” stau la oraş, unde betoanele şi asfaltul omniprezente accentuează efectul de „crater vulcanic”, unde praful şi poluarea sunt de-a dreptul sufocante, şi mijloacele de a te răcori mult mai rare.

RACORITI-VĂ DE LA PICIOARE

Faceţi parte din categoria celor care vara au senzaţia că merg pe cărbuni aprinşi, care caută necontenit o „urmă” de răcoare şi nu îşi cumpără niciodată sandale cu bretele fine, din pricină că li se umflă foarte tare gleznele?

Nimeni şi nimic nu vă impiedică să consultaţi un flebolog şi, mai ales, să începeţi un tratament care să combată edemele şi senzaţia de greutate în membrele inferioare. O largă varietate de venotonice se găseşte în farmacii şi plafare, având ca substanţe active extracte din plante, lipsite de efecte secundare. O altă soluţie ar fi să solicitaţi ajutorul unui kinetoterapeut, în vederea unor şedinţe de masaj special, care să stimuleze circulaţia sanguină, să limiteze retenţia de apă în ţesuturi.

La un preţ mai accesibil sunt cremele şi gelurile pentru picioare. Acestea reduc cu câteva grade temperatura locală şi furnizează un confort imediat. Alegeţi un preparat pe bază de mentă cu efect răcoritor şi vaso-constrictor, eventual în combinaţie cu alge sau iederă — vegetale cu acţiune drenantă — ori castan de India — un excelent stimulent al returului venos. Încercaţi să staţi cât mai mult cu picioarele ridicate: în pat, pe o pernă; la birou, pe un scăunel.

Sfatul nostru:
Ideal este să folosiţi două tipuri de produse: un gel pe care să-l păstraţi la frigider şi la care să apelaţi în fiecare dimineaţă şi seară după duş şi o spumă sau un spray pe care să-l ţineţi în geantă şi să-l utilizaţi în orice moment al zilei.

LIMITAŢI EXCESUL DE TRANSPIRAŢIE

Pentru a limita transpiraţia, utilizaţi deodorante pe bază de aluminiu, aşa-numitele antiperspirante, însă fară să exageraţi. Acestea diminuează fenomenul printr-un efect mecanic: închid porii, având aşadar acţiune astringentă.

Pentru faţă, folosiţi şerveţelele umede care elimină transpiraţia şi grăsimea.

Purtaţi îmbrăcăminte comodă, mai largă, ca să permită circulaţia aerului de-a lungul corpului. Cele mai indicate materiale sunt bumbacul şi inul.

Sfatul nostru:
Ca să vă răcoriţi instantaneu, folosiţi câteva cuburi de gheaţă din congelator. Masaţi-vă cu ele obrajii şi decolteul, iar după acest tratament ungeţi-vă cu un strat subţire de cremă hidratantă. La fel de utile se pot dovedi prosoapele udate cu apă rece: puneţi unul pe ceafă şi altul pe frunte şi relaxaţi-vă câteva minute.

HIDRATAŢI-VĂ CONSECVENT

Când afară este foarte cald, corpul poate elimina până la şapte litri de apă pe zi. Pentru păstrarea sănătăţii organismului în general şi a pielii în special, un aport sporit de lichide este esenţial.

Beţi apă înainte să simţiţi că vi s-au uscat buzele şi gâtul de sete — acesta este deja un semn de deshidratare. De asemenea, stropiţi-vă pielea cu apă, pentru a reduce temperatura cutanată. Apa de la robinet, apa termală sub formă de spray, în permanenţă rece, căci este conservată sub presiune, este o alegere foarte inspirată în zilele caniculare. Pulverizaţi-o pe faţă, chiar şi peste machiaj. Există de asemenea geluri speciale rehidratante, destinate îngrijirii feţei, corpului sau tălpilor. Avantajul folosirii lor este că pătrund rapid în piele şi lasă un strat răcoritor care se menţine câteva ore.

Sfatul nostru:
Vara este momentul ideal pentru a merge la bazinul de înot. Mişcarea în apă rece te ajută să te menţii în formă şi totodată răcoreşte şi reîmprospătează. Momentele propice sunt dimineaţa şi seara. Dacă vă simţiţi extenuaţi, storşi de vlagă după o zi de muncă, scufundarea braţelor într-un lighean cu apă rece vreme de două minute are efect reconfortant…

Abonează-te pe:Yve.ro news
Loading RSS Feed