Există câteva lucruri în viaţă mult mai satisfăcătoare decât ieşitul pe uşă cu garanţia că machiajul este pus la punct. În acest articol, vom divulga câteva secrete de make-up de la “Makeup and Art Freak” ce îţi vor transforma rutina de dimineaţă.
- Efect ascendent pentru ochii căzuţi – pentru a obţine acest look, desenează o linie invizibilă care continuă de la capătul sprâncenei până la capătul feţei tale. Apoi, desenează o a doua linie invizibilă care continuă de la linia de jos a genelor, în sus. Locul în care cele două linii se întâlnesc este locul în care trebuie să fie codiţa eyeliner-ului. Aplică eyeliner NUMAI de la centrul liniei genelor în exterior, nu din partea interioară. TRUC: Aplică puţin fard de ochi deschis la culoare sub colţul extern al ochiului, pentru a masca umbrele.
Citește și: Machiajul anilor ’70: cele mai bune imagini si sfaturi
- Obţine o acoperire fără cusur folosind fondul de ten – foloseşte o bază prima dată, pentru a matifia părţile mai uleioase ale feţei. Uniformizează o cantitate mică de fond de ten pe faţă, folosind un bureţel şi insistând în zona “T”. Aplică un corector peste orice zonă cu imperfecţiuni sau roşeaţă, folosind o pensulă peste fondul de ten. Foloseşte pudră şi o pensulă pentru a seta pentru întreaga zi acest aspect impecabil.
- Maschează cearcănele – foloseşte o bază şi tamponează cu degetul zona de sub ochi. Foloseşte corector într-o nuanţă mai deschisă decât fondul de ten, pentru a ilumina zona. Aplică acel corector folosindu-te de degete şi uniformizează-l cu un bureţel de machiaj, apoi tapotează zona cu puţină pudră folosind o pensulă moale. Pentru a definitiva, foloseşte o pudră iluminatoare pe pomeţi chiar sub zona ochilor.
- Fă-ţi buzele să pară mai pline – foloseşte un creion de buze care este apropiat de nuanţa buzelor tale. Desenează în jurul conturului buzelor, trasând o linie puţin mai mare decât acesta pentru a face buzele să pară mai mari. Înclină puţin marginile laterale ale creionului, estompează puţin în interiorul liniei şi apoi foloseşte o pensulă pentru a uniformiza creionul pe buze. Ia o nuanţă mai închisă de creion de buze şi aplic-o doar în colţul extern al buzelor pentru a da puţină formă şi volum acestora. În final, ia puţin iluminator şi aplică-l deasupra buzei superioare şi în mijlocul buzei inferioare. Foloseşte o pensulă pentru a te asigura că acesta este foarte bine uniformizat pe buze.
- Fă-ţi ochii să pară mai mari – ia o nuanţă mai deschisă de fard de ochi şi aplic-o sub sprâncene, în partea internă a ochilor şi deasupra pleoapei. Foloseşte o nuanţă mai închisă şi mai caldă în pliul pleoapei: acest lucru va da adâncime privirii şi va crea iluzia unor ochi mai mari. Aplică o nuanţă medie chiar deasupra pliului şi sub linia genelor inferioare.În final, foloseşte un creion într-o nuanţă neutră de bej şi aplică-l pe linia apei. Când aplici rimel, insistă asupra genelor exterioare, curbându-le înspre exterior cu grijă.
- Alungeşte genele – aplică un eyeliner închis la culoare sub linia apei, precum şi pe linia genelor superioare şi inferioare, insistând pe colţurile externe. Pentru primul strat, ia pensula rimelului şi perie rădăcina genelor, iar apoi du-te dintr-o parte în alta şi, la final, perie în sus. Pentru al doilea strat, doar perie în sus, ca de obicei, numai genele superioare. Aplică un strat final NUMAI pe vârfurile genelor.Pentru a evita aglomerarea rimelului într-un singur loc, ia un pieptăn mic şi piaptănă genele, curbându-le spre exterior…
- Obţine codiţa perfectă pentru eyeliner – foloseşte un creion de ochi pentru a crea baza tuşului. Trasează de-a lungul liniei genelor, aproape de baza acestora.Apoi, treci uşor peste această linie cu o pensulă după cum precizează independent.co.uk. Când ajungi la capătul codiţei, foloseşte o bucată de hârtie ca şablon pentru a trasa linia cu eyeliner-ul. Apoi, treci peste tuş cu un fard de ochi negru, alungind codiţa înspre exterior.
Meet the Experts
- Pat McGrath – este considerată una dintre cele mai influente makeup artiști din lume, cunoscută pentru creativitatea și inovația sa în domeniul machiajului.
- Lisa Eldridge – este o makeup artistă britanică, autoare și YouTuber, recunoscută pentru abordarea sa elegantă și educativă în machiaj.
- Mario Dedivanovic – cunoscut și ca Makeup by Mario, este un makeup artist american recunoscut pentru colaborările sale cu vedete precum Kim Kardashian.
- Wayne Goss – este un makeup artist britanic și YouTuber, cunoscut pentru tutorialele sale educative și linia sa de pensule de machiaj.
- Nikkie de Jager – cunoscută online ca NikkieTutorials, este o makeup artistă și YouTuber olandeză, recunoscută pentru tutorialele sale de machiaj și colaborările cu diverse branduri.
- Jillian Dempsey – este un makeup artist la Hollywood
- Mary Phillips – este makeup artistul principal al vedetelor precum Kendall Jenner și Hailey Bieber
- Natalie Dresher – este o make-up artist profesionistă care activează atât în Miami, cât și în New York City.
Niciun comentariu încă